vineri, 26 februarie 2016

CHEC CU CIOCOLATA SI LICHIOR DE OUĂ




Pentru weekend vă propun acest chec, preparat de mine sâmbăta trecută. La cât a fost de bun abia am salvat câteva felii pentru şedinţa foto, dar trebuia să vă împărtăşesc şi voua această reţetă. 



Ingrediente:
- 250 g unt + câteva grame pentru uns tava
- 250 g făină + câteva grame pentru tapetat tava
- 250 g zahăr
- 4 ouă mari
- 150 g ciocolată neagră, tocată
- 150 ml lichior de ouă (am înlocuit cu lichior de ciocolată)
- 1 plic zahăr vanilat
- 1 plic praf de copt
- un vârf de cuţit de sare
- 3 linguri zahăr praf

Se încălzeşte cuptorul la 180 de grade C. Tava se unge cu unt şi se tapetează cu făină.
În vasul mixerului amestecăm la viteză maximă untul cu zahărul, zahărul vanilat  şi praful de sare până obţinem o cremă spumoasă. Se adaugă, pe rând câte un ou, amestecând după fiecare până se încorporează.   
Se opreşte mixerul şi, amestecând cu o spatulă, se încorporează câte o lingură de făina amestecată  cu praful de copt, alternând cu lichiorul de ouă. La sfârşit punem ciocolata tocată, amestecăm uşor apoi turnăm aluatul în tava pregătită. 
Tava se introduce în cuptor pentru 55 - 60 de minute. 


După 30 de minute se scoate checul din tavă, şi după ce se răceşte se  pudrează cu zahăr pudră.


Se poate servi simplu, cu îngheţată de ciocolată sau chiar cu îngheţată de fructe de pădure, preferata mea.
Şi obligatoriu, cafeaua. Un deliciu! 
Reţeta am preluat-o de aici

miercuri, 24 februarie 2016

RISOTTO CU LAMAIE


Nigella Lawson spune în cartea sa Hrană pentru suflet că acest risotto este un fel de mâncare pentru suflet din mai multe puncte de vedere. În primul rând, risotto e, probabil, una dintre cele mai binefăcătoare mâncăruri dintodeauna. Un alt motiv este acela că rețeta este preluată din cartea Secrets of an Italian Kitchen, scrisă de Anna del Conte, în opinia Nigellei aceasta fiind cea mai bună creatoare italiană de rețete culinare care există. Doar citindu-i cărțile te hrănești pe loc și consistent.
Cu așa reclamă am zis că trebuie să încrec și eu acest risotto. Risotto nu este greu de făcut, deși toată lumea vorbește despre complicata procedură de preparare.  


Ingrediente pentru 2 porții:
- 2 șalote sau ceapă de apă roșie
- 60 g unt 
- 1 lingură ulei de măsline
- 300 g orez pentru risotto
- 1 litru de supă de legume
- coaja și zeama de la 1/2 lămâie organică
- rozmarin proaspăt, tocat
- 1 gălbenuș
- 4 linguri parmezan ras + 2 linguri
- sare de mare
- 1/2 linguriță piper alb
- 10 - 15 fire arpagic

Într- o crăticioară se pune la fiert, la foc mic,  supa de legume. 
Ceapa și arpagicul îl punem în vasul unui robot de bucătărie prevăzut cu un cuțit și îl toacăm mărunt.
Jumătate din cantitatea de unt și uleiul se pun la încins într-un vas antiaderent. Adăugăm amestecul de șalotă și țelină și călim circa 5 minute, până se înmoaie. Se pune orezul, amestecând pentru a se îmbrăca uniform în unt și ulei. 


Peste orez se toarnă un polonic de supă, continuând să amestecăm până o absoarbe pe toată. Se adaugă încă un polonic de supă, amestecând continu. În acest fel se procedează până ce orezul este fiert al dente. Dacă nu ajunge supa se poate pune apă fierbinte. 
Se încorporează în risotto coaja de lămâie și rozmarinul, iar într-un castron mic se bate gălbenușul cu zeama de lămâie, parmezanul și piperul. 
Când risotto este gata  se ia de pe foc, se adaugă amestecul de ou și parmezan, restul de unt și se potrivește de sare. 


Risotto se servește presărat cu parmezan, arpagic și rozmarin tocat,  alături de pulpe de pui, pește sau ce vă place sau pur și simplu fără carne.


Poftă bună!


vineri, 19 februarie 2016

SHAKSHUKA


Nu se ştie exact de unde provine acest preparat, dar este cert că face parte din bucătăria arabă.  Mai exact este un amestec de bucătărie tunisiană, libiană, algeriană, marocană sau egipteană.  De asemenea, este foarte popular şi în Israel, unde, prin anii 1950, preparatul a fost introdus de către imigranţii evrei tunisieni, devenind unul din cele mai populare preparate cu ou. 
 Alimentul de bază fiind ouăle, preparatul se serveşte, de obicei, la micul dejun, dar, în Israel este de asemenea, o masă  de seară. Fiind o mâncare a atât de populară,  în Jaffa, în oraşul vechi, există un restaurant foarte renumit "Doktor Tripolitana shakshouka", deţinut de o familie de libieni, specializat în shakshuka dar şi alte preparate tradiţionale libiene, plin pe parcursul întregii zile de localnici sau turişti deopotrivă.
 De-a lungul timpului, la reţeta de bază,  au fost adăugate brânzeturi, în special feta, cârnaţi picant sau alte legume: anghinare, cartofi sau fasole.  Adăugând cârnaţi sau pastramă din carne de oaie sau vită obţinem "menemen", un preparat turcesc foarte asemănător cu shakshuka. 
Cu toate acestea spuse, vă recomand acest preparat pentru mic-dejunul din acest weekend. 


Ingrediente pentru 2 persoane:
- 4 ouă
- 1 ardei roşu, tăiat cubuleţe
- 1 ceapă mică, tocată
- 1 căţel de usturoi, tocat
- 1 cutie roşii Cherry în suc de roşii, tăiate cubuleţe
- 1 linguriţă boia de ardei
- 1 lingură ulei de măsline
- sare şi piper
- 1/2 legătură pătrunjel verde, tocat
- 1/2 linguriţă ardei iute tocat (opţional)
- 1/2 linguriţă chimen măcinat (opţional)
- un vârf de linguriţă zahăr (opţional)

Într-o tigaie mare (este de preferat cea din fontă),  se încălzeşte uleiul de măsline, se adaugă ceapa, usturoiul şi ardeiul şi se călesc, la foc mic, cca 8 minute. 



    Se adaugă roşiile tocate, sare şi piper, se amestecă uşor, punem capacul şi lăsăm legumele să se înăbuşe încă 10 minute la foc mic. Dacă vă place sosul de roşii mai dulce puteţi adăuga puţin zahăr şi dacă-l preferaţi  picant adăugaţi ardei iute după gust. Nu uitaţi de chimenul măcinat. 
    Cu dosul unei linguri se fac patru "cuiburi"  şi în fiecare "cuib" se sparge câte un ou. Ouăle se condimentează cu sare, piper şi boia iute, se pune capacul la tigaie şi se lasă la foc mic până când sunt făcute.


    Când ouăle sunt gata, aşa cum vă plac, mai moi sau mai tari, luaţi tigaia de pe foc, presăraţi pătrunjel verde tocat şi le serviţi fierbinţi. 


    Deşi shakshuka se serveşte la masă în tigaia în care a fost preparat, porţia mea am pus-o separat într-o farfurie pentru a o condimenta cu boia iute şi ardei iute tăiat rondele, aşa cum îmi place. 


    Poftă bună!

    marți, 16 februarie 2016

    GNOCCHI CU DOVLECEL SI FETA





    Pentru prepararea acestei reţete vă recomand a folosi gnocchi proaspeţi, găsiţi în magazinele Lidl sau, puteţi foarte bine, dacă aveţi timp şi răbdare să - i preparaţi în casă, luând reţeta de aici. Vă asigur că  indiferent ce  variantă aţi alege, veţi avea pe masă o cină gustoasă. 


    Ingrediente pentru 4 persoane:
    - 1 dovlecel mic (cca 250 g)
    - 250 g roşii Cherry
    - 200 g brânză feta cremoasă
    - 100 ml smântână pentru gătit
    - 100 ml lapte
    - 600 g gnocchi proaspete 
    - 2 linguri ulei de măsline
    - 4 g biscuiţi săraţi
    - 1/2 legătură pătrunjel verde
    - sare
    - piper
    - un vârf de cuţit de  zahăr
    - mix de boabe de piper

    Se spală dovlecelul, se şterge şi se taie felii subţiri; roşiile spălate se taie jumătăţi;  se spală şi se toacă pătrunjelul verde.
    Într-o tigaie mare se încinge uleiul de măsline şi se prăjesc gnocchi pe fiecare parte, aproximativ 2 - 3 minute. 


    Se adaugă feliile de dovlecel şi se călesc şi acestea ,  amestecând frecvent.  După cca 5 minute se adaugă jumătăţile de roşii, piper şi foarte puţină sare. Se mai lasă 1 minut apoi tigaia se trage deoparte. 


    Între timp se prepară sosul, amestecând brânza feta mărunţită cu o furculiţă şi biscuiţii zdrobiţi, cu smântâna dulce şi lapte. Se presară puţin piper alb şi se potriveşte de sare - dacă mai este cazul, brânza fiind sărată.


    La fiecare porţie de gnocchi se pune sos de brânză şi se presară  pătrunjel verde tocat, 


    mix de piper apoi se serveşte imediat.


    Poftă bună!


    joi, 11 februarie 2016

    CUPCAKES CU UNT DE ARAHIDE


    Deşi o porţie conţine peste 400 de calorii, aceste prăjiturele sunt de nerefuzat. Amatorii de unt de arahide vor fi încântaţi de delicioasele prăjiturele.  


    Ingrediente pentru 12 - 15 bucăţi:
    - 1 pachet budincă cu aromă de vanilie Dr. Oetker
    - 225g + 2 linguri de zahăr
    - 350 ml + 5 linguri de lapte
    - 50 g arahide nesărate
    - 275 g făină
    - 125 g unt moale
    - 250 ml iaurt
    - 1 ou
    - 1 plic praf de copt
    - 1 plic zahăr vanilat
    - un praf de sare
    - 200 g unt de arahide (cremă fină)

    Începem cu prepararea unei budinci de vanilie amestecând praful pentru budincă cu 75 g lapte. Se fierbe 350 ml lapte cu 5 linguri de zahăr, se trage de pe foc şi se toarnă amestecul de budincă, amestecând uşor. Vasul se pune din nou pe foc şi se fierbe cca. 1 - 2 minute. Se acoperă cu folie şi se lasă să se răcesacă la temperatura camerei.
    Amestecăm  făina cu praful de copt; oul se bate cu mixerul împreună cu 150 g zahăr şi zahărul vanilat. Se adaugă untul moale şi la sfărşit iaurtul. Se opreşte mixerul şi se adaugă făina, amestecând uşor cu o spatulă. 
    Într-o tavă pentru brioşe punem hârtie specială şi în fiecare hârtie câte o lingură/două  din aluat. 
    Prăjiturelele se pun în cuptorul preâncălzit la 180 de grade C. unde se vor coace aproximativ 30 - 40 de minute. Pentru siguranţă faceţi proba cu o scobitoare.


    Între timp preparăm crema, mixând, până la omogenizare, budinca rece cu untul de arahide. 


    Fiecare prăjiturică se ornează cu cremă şi arahide prăjite tocate. 



    marți, 9 februarie 2016

    CONCHIGLIE RIGATI CU DOVLECEL SI SOS PESTO


    Aşa cum pentru italieni pastele sunt alimente de bază, făcând parte din bucătăria tradiţională încă de prin anul 1154,  cred că şi la noi sunt la fel de populare şi la fel de des folosite. Mai ales de câţiva ani încoace, când le folosim nu doar la macaroane cu brânză sau tăiţei în supă (ăstea fiind, de regulă, meniurile cu paste în "epoca de aur"), ci şi cu legume  sau carne "scăldate"  în diferite sosuri. Pentru cină, sunt de părere că pastele sunt alegerea perfectă: o mâncare simplă, cu puţine ingrediente şi important în zilele noastre, preparată rapid. 



    Ingrediente pentru 3-4 persoane:
    - 200 g paste cochilii sau Orecchiette proaspete (se găsesc la Lidl)
    - 1 dovlecel 
    - 50 g parmezan 
    - 3 linguri sos pesto
    - 1 lingură suc de lămâie
    - 5 linguri ulei de măsline
    - sare
    - piper

    Pastele se  fierb în apă cu sare conform indicaţiilor de pe pachet. Pastele orecchiette proaspete necesită un timp mai scurt de fierbere şi nu se clătesc cu apă rece când sunt gata. 
    Dovlecelul se spală, se şterge cu un prosop şi se taie rondele subţiri. Se prăjesc uşor în două linguri de ulei de măsline, se condimentează cu sare, piper şi se stropesc cu suc de lămâie.
    Într-un castron încăpător se amestecă pastele (scurse bine de apa în care au fiert) cu dovleceii, se adaugă uleiul de măsline rămas, sosul pesto şi  mai bine de jumătate din cantitatea de parmezan. 



    Se servesc fierbinţi presărate din belşug cu parmezan.




    vineri, 5 februarie 2016

    CHEC AMARETTINI CU MARTIPAN




    Pentru că  în zilele de vineri v-am obişnuit cu dulciuri, nu mă las mai prejos nici azi şi vă recomand o prăjitură cu marţipan, numai bună lângă o ceaşcă de cafea. Prăjitura mi-a fost oferită de  Lecker.de,  un site plin de bunătăţi.


    Ingrediente:
    - 200 g marţipan
    - 200 g unt moale
    - 125 g zahăr
    - 4 ouă
    - 300 g făină
    - cireşele scurse de suc dintr-un compot de 720 ml
    - 1 linguriţă esenţă de vanilie
    - 1/2 linguriţă esenţă de migdale
    - 10 g praf de copt
    - 5 linguri de lapte
    - un praf de sare
    - 60 g + 30 g Amarettini 
    - 2 linguri zahăr pudră

    Încălzim cuptorul la o temperatură de 180 g C. 
    O tavă rotundă pentru chec se unge cu unt şi se pudrează bine cu făină. Pe fundul tăvii se aşează un rând de biscuiţi Amarettini.


     În vasul mixerului se pun untul, marţipanul tăiat cubuleţe, zahărul, esenţele de vanilie şi migdale, un praf de sare şi se amestecă la viteză maximă cca 5 minute, timp în care vom avea un amestec cremos. Se reduce cu o treaptă viteza mixerului şi se adaugă, pe rând ouăle. Se reduce la minim viteza mixerului şi se adaugă făina amestecată cu praful de copt, alternând cu câte o lingură de lapte. Se opreşte mixerul, se adaugă cireşele scurse de compot şi 60 g biscuiţi Amarettini, amestecând uşor.


    Aluatul se toarnă în tavă şi se introduce în cuptor pentru cca 45 - 55 de minute.
    Când checul este copt se scoate din cuptor, se lasă cca 10 minute să se răcească în tavă apoi  se scoate pe un platou şi se pudrează cu zahăr 


    Se pudrează cu  zahăr pudră şi se serveşte cu frişcă naturală sau îngheţată.


    Nu uitaţi cafeaua. 



    Poftă bună!

    marți, 2 februarie 2016

    BROCCOLI LA CUPTOR CU PARMEZAN


    Pentru iubitorii de broccoli vin cu o reţetă inedită. Un broccoli mai altfel. Suntem obişnuiţi cu broccoli fiert şi apoi stropit cu unt sau ulei de măsline ca garnitură la friptură sau supă - cremă de broccoli. Îmi pare rău că nu am reţinut site-ul unde am văzut acest dish dar mi-a rămas în minte, fiind aproape obsedată de el. Şi uite aşa, într-o seară, m-am hotărât că-i musai să mănânc broccoli cu bacon la cuptor. Atât vă spun: delicios!
    Broccoli preparat în acest fel are un gust mai aparte datorită grăsimii din bacon, a aromei de usturoi, nota finală fiind dată de parmezanul proaspăt ras. 


    Ingrediente:
    - o bucată de broccoli
    - 200 g bacon sau kaizer tăiat felii subţiri
    - 30 g parmezan ras
    - 5 căţei de usturoi curăţat şi tăiat felii subţiri
    - 3 linguri ulei de măsline
    - zeama de la o  jumătate de lămâie
    -  piper 
    - sare

    Broccoli se spală şi se taie bucheţele cât mai mici, eliminând tulpinile mai groase. Se folosesc numai inflorescenţele crude din vârfuri, tulpinile şi părţile mai groase o să le folosim mai târziu la o ciorbă (nimic nu se aruncă).  Într-o tavă încăpătoare punem broccoli şi baconul. Distribuim uniform pe toată suprafaţa tăvii. Adăugăm feliuţele de usturoi, presărăm cu sare şi piper şi stropim cu uleiul de măsline. 


    Tava se lasă în cuptor la 180 grade C. până se rumenesc atât baconul cât şi broccoli. 


    Se scoate broccoli din cuptor, se porţionează în farfurii calde şi se presară lămâie şi parmezan pe fiecare porţie. 


    În 30 - 35 de minute avem cina pe masă!


    Poftă bună!