joi, 12 noiembrie 2009

SALATA DE SPARANGHEL CU BACON


Nu demult am descoperit un blog cu retete deosebite, de unde nu am ezitat sa ma inspir.
Prima reteta pe care am pregatit-o (cu unele mici modificari), este aceasta salata cu sparanghel. Din pacate, retete cu aceasta leguma foarte sanatoasa se gasesc mai greu sau mai bine zis nu sunt prea variate, asa ca m-am bucurat cand am gasit-o. Este vorba de blogul http://poppy-planet.blogspot.com/, pe care, cu voia proprietarului , o sa-l mai vizitez.
Ingrediente:
- 300 g sparanghel alb
- 50 g bacon
- 50 g rulada din piept de pui
- 1 ceapa
- zeama de la 1/2 lamaie
- 1/2 lingurita mustar frantuzesc
- 1 lingura ulei de masline
- sare
Am folosit sparanghel la borcan deoarece la magazin l-am gasit cam pleostit si nu prea proaspat. L-am lasat cateva ore sa se scurga bine de apa.
Baconul l-am taiat feliute, la fel si rulada din piept de pui si le-am pus la prajit in uleiul incins.
In reteta originala nu se pune ulei, dar eu am adaugat deoarece am pus mai putin bacon, care nici nu avea multa grasime, si in plus am adaugat la reteta si rulada de pui.
Cand sunt bine prajite se adauga ceapa tocata, iar cand aceasta devine sticloasa
se pune sparanghelul taiat in bastonase. Se continua prajirea, la foc mediu, aproximativ 8 - 9 minute. Se adauga mustarul frantuzesc, sarea, se lasa 2-3 minute pentru a se intrepatrunde aromele, iar la urma se stropeste totul cu zeama de lamaie.

Langa salata am preparat o garnitura simpla de orez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu