marți, 19 octombrie 2010

CHEESECAKE NEW YORK

De mult nu am mai mâncat o prajitură atât de fină ca acest cheesecake.
Deşi a fost prima încercare de acest gen, mi-a ieşit foarte bine. Nu am mai făcut niciodată cheesecake, dar am mâncat şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că acuma am încercat şi eu .
Am găsit o reţetă pe joyoofbaking.com. şi m-am apucat de lucru. A fost foarte simplu de realizat.
Am făcut mici modificări la umplutură pentru a o adapta la ingredientele ce se găsesc la noi, în rest nici o deosebire.
Ingrediente pentru crustă:
- 200 g biscuiţi simpli (Petit Beurre de ex.)
- 120 g unt
- 50 g zahăr tos
Ingrediente pentru umplutură:
- 500 g brânză quarq
- 500 g brânză fină de vaci
- 200 g zahăr tos
- 35 g făină
- 5 ouă mari
- 100 ml frişcă lichidă
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 1 lingură coajă rasă de lămâie
- 1 fiolă esenţă de vanilie
Ingrediente pentru topping :
- 500 g afine
- 300 g zahăr
- 2 linguri zeamă de lămâie
Biscuiţii se zdrobesc în robotul de bucătărie până ce se obţine un pesmet fin; se adaugă untul topit şi zahărul.
Această compoziţie se întinde într-o tavă rotundă de 26 cm unsă cu unt. Se presează foarte bine cu dosul unei linguri şi se pune tava la rece.
Crema de brânză se amestecă cu crema de vaci, se adaugă zahărul şi făina .
Se bate compoziţia la viteză medie până se omogenizează.
Se pun ouăle, unul câte unul, bătând după fiecare cîte 20 - 30 secunde, se adaugă frişca, zeama şi coaja de lămâie, esenţa de vanilie.
Se amestecă la viteză medie foarte puţin apoi se toarnă amestecul în tavă peste crusta de biscuiţi. Se pune tava la cuptor . Se coace timp de 15 minute în cuptorul preâncălzit la o temperatură de 177 grade, apoi se reduce temperatura cuptorului la o temperatură de 120 grade şi se continuă coacerea timp de 1 1/2 - 2 ore (verificaţi cu scobitoarea când este gata ).
Intre timp se prepară sosul de afine: se pun afinele într-o cratiţă cu zahărul, se fierb până când fructele încep să se zdrobească. Se adaugă zeama de lămîie apoi se ia sosul de pe foc şi se lasă la răcit.
Prajitura rece se taie felii, se pune sos şi se serveşte. Se poate pune sos mai mult sau mai puţin. (Mie mi-a plăcut cu mult, mult sos)
Incercaţi şi voi!

5 comentarii:

  1. Mersi. Va doresc un weekend placut si cu mult soare !

    RăspundețiȘtergere
  2. E spendida! Chiar arata intr-un mare stil, a la New York! O sa o incerc si eu neaparat. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne dar ce bine arata! De mult tot zic sa fac si eu un cheesecake dar observ ca nu mai reusesc:(.
    Pupici cu mare, mare drag!

    RăspundețiȘtergere