duminică, 29 ianuarie 2012

MUFFINS CU DULCE DE LECHE

De când am descoperit gustul minunat al cremei dulci de lapte, dulce de leche, l-am folosit la diverse preparate, la cafea sau gustând, vorba vine, câte o linguriţă până se termina.
Am văzut pe situri diverse moduri de preparare al acestei creme.
Când am încercat prima data am folosit un lapte condensat care s-a dovedit a nu fi bun pentru ceea ce vroiam eu, deşi am pus cutia în apă şi am lăsat-o la fiert 3 ore.
Apoi mi-am cumpărat lapte condensat la cutie de carton, care s-a dovedit a fi la fel de neadecvat pentru cremă. Am folosit altă metodă: l-am băgat la cuptor într-un vas acoperit cu folie de aluminiu câteva ore bune, dar nici vorbă de dulce de leche.
Ultima încercare am făcut-o după propria reţetă. Poate mai există şi la alţii.
Am pus crema de lapte într-o cratiţă cu fundul triplu, pe bain-marie, am amestecat din când în când şi după aproximativ 50 - 60 minute crema miraculoasă a fost gata.
Din toate aceste încercări am tras o concluzie, pe care v-o împărtăşesc şi vouă:
Pentru reuşita cremei este esenţial să folosiţi o cremă de lapte ÎNDULCITĂ, consistentă, a cărui conţinut de zahăr să fie cuprins între 45 - 50 %.
Aceasta este prima prăjitură la care am folosit dulce de leche. Este foarte simplă, nu am vrut să fac ceva ce-mi ia mult timp fiind musai să prepar o prăjitură sau ceva dulce că altfel dispărea şi această cremă linguriţă cu linguriţă. A trecut ceva timp de atunci dar acum i-a venit rândul să o postez.
Ingrediente muffins :

- 250 g faina
- 1 plic praf de copt Dr.Otker
- 2 linguri cacao
- 175 g zahar
- 150 g ciocolata
- 250 ml lapte
- 90 ml ulei de floarea soarelui
- 1 ou
- o fiola esenta de vanilie
- 1/2 lingurita esenta de rom

Modul de preparare pentru muffins îl găsiţi aici. Este foarte simplu de făcut: se amestecă prima dată ingredientele uscate, se omogenizează, după care se adaugă cele lichide. Se amestecă bine şi cu ajutorul unei linguri se pune aluatul în formele de muffins tapetate cu hârtie specială.
Pentru prepararea cremei am folosit:
- 200 ml dulce de leche
- 200 ml crema mascarpone
In crema mascarpone mixată se adaugă câte o lingură de dulce de leche. Crema rezultată se dă la rece pentru 1 oră, după care se pune peste muffins . Deasupra am presărat ciocolată.

marți, 24 ianuarie 2012

PRAJITURA CU GLAZURA CARAMEL SI CREMA DE VANILIE

Răsfoind o revistă de bucătărie am văzut reţeta şi poza unei prăjituri îmbietoare.
Mai exact, m-a atras crema acestei prăjituri. O combinaţie de cranz cu nucă şi vanilie.
Am adaptat-o pe gustul meu şi mi-a ieşit o prăjitură tare bună .
Pentru blat am folosit următoarele:
- 4 ouă
- 100 g zahăr
- 75 g nucă măcinată
- 1 lingură de făină
- 1/2 pacheţel praf de copt
Se separă ouăle, albuşurile se bat spumă tare, se adaugă zahărul, se bate în continuare până la dizolvarea completă a acestuia, se adaugă gălbenuşurile, pe rând, nuca măcinată amestecată în prealabil cu făina şi praful de copt. Se amestecă uşor în compoziţie şi se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Eu am folosit o tavă cu dimensiunile de 31/22 cm. Pentru a vă ieşi un blat mai gros folosiţi o tavă de dimensiuni mai mici.
Se dă la cuptor pentru 25 - 30 minute.
Intre timp se prepară crema din:
- 2 ouă
- 150 g zahăr
- 250 g margarină pentru creme
Se pun ouăle într-o crăticioară mică, se adaugă zahărul şi se pun la foc mic amestecând continuu, până se îngroaşă. Când capătă consistenţa unei smântâni groase se ia de pe foc şi se adaugă margarina tăiată cubuleţe mici şi esenţa de vanilie, amestecând energic până la topirea margarinei şi formarea unei creme fine.
Aici trebuie să vă spun că este pentru prima dată când am folosit margarină pentru prepararea cremei. Am folosit margarină fiindu-mi frică că dacă voi folosi unt nu se va întări suficient pentru a-şi păstra forma cremoasă, crema va curge şi va fi bună de aruncat. Spre surprinderea mea, margarina s-a topit şi pe măsură ce amestecam energic crema se întărea putând fi întinsă peste blat, aşa cum se vede în fotografie, ceea ce nu cred că se întâmpla dacă foloseam unt.
Separat se prepară glazura astfel:
- 5 linguri zahăr
- 100 g ciocolată cu lapte
- 50 g ciocolată albă
- 50 g smântână dulce
- 200 g nucă zdrobită
Se pune zahărul într-un vas şi se caramelizează, se adaugă nuca zdrobită.

Ciocolata se rupe bucăţele, se topeşte pe bain-marie şi se adaugă nucilor glazurate.

Se întinde peste blatul răcit crema de vanilie ,
apoi glazura de caramel cu nucă şi ciocolată.