Chifteluţe de dovlecei, dovlecel scăzut, dovlecel pane.... anul acesta am încercat, ca în fiecare an, toate aceste preparate, grădina mamei fiind o sursă bogată de aprovizionare cu aceste minunate legume.
Cu puţin timp în urmă, pe blogul Mayei am văzut un alt mod de preparare a acestora.
Cu mici modificări iată ce a ieşit.
Ingrediente :
- 700 g dovlecei curăţaţi de coajă şi cotor
- 3 ouă mari
- 125 g făină
- 150 ml lapte
- 40 g unt
- 100 ml smântână dulce
- 50 g caşcaval
- 70 g parmezan
- 1/2 plic praf de copt
- sare, piper
- 1 legătură mărar verde
Dovleceii se taie felii subţiri. Intr-un castron se bat ouăle cu ajutorul unei furculiţe sau cu mixerul. Se adaugă
laptele, sare, piper şi la sfârşit smântâna. Făina se amestecă cu praful de copt apoi se încorporează uşor, câte puţin, ouălor. La sfârşit se adaugă mărarul verde tăiat mărunt.
Se amestecă dovleceii feliaţi cu amestecul de ouă. Se unge cu unt un vas termorezistent şi se pun dovleceii. Deasupra lor se presară caşcavalul amestecat cu parmezan.
Vasul se dă la cuptor pentru 40 minute la 185 grade.
Budinca este foarte bună caldă dar la fel de bună şi rece, cum am servit-o noi a doua zi.
Mersi Maya!
e foarte buna budinca asta1 garantez pt ea!
RăspundețiȘtergereArata minunat !
RăspundețiȘtergereFoarte bine arata!!!yamiiiii!!!
RăspundețiȘtergereFoarte bine arata si delicioasa!
RăspundețiȘtergereAdnia mersi pentru sustinere. Nu te va dezamagi.
RăspundețiȘtergereMirelelor , gustul este pe măsura prezentării.
RăspundețiȘtergereAdela, este delicioasă. Mersi!
RăspundețiȘtergereA iesit o bunatate de placinta, imi place orice e cu dovlecel!
RăspundețiȘtergere