O mâncare cunoscută de când mă ştiu, preparată la bunica acasă, apoi la mama şi în cele din urmă şi la noi în casă. Aceasta este tocana de cartofi, cum este cunoscută în zona noastră, dar, care de fapt este tradiţionalul gulyas unguresc. Pentru noi este o mâncare prea comună şi poate de aceea nu am postat-o până acum. Gulyasul unguresc poate fi preparat sub formă de tocană din carne vită cu cartofi sau găluşte (pot fi şi ambele) sau supă şi trebuie să conţină neapărat paprika (boia de ardei). Un gulyas bine făcut nu trebuie îngroşat cu făină. Trebuie pusă cantitatea de carne şi cartofi suficientă pentru a îngroşa conţinutul mâncării.
Trecând azi pe la măcelărie, din vitrina frigorifică mi-au atras atenţia nişte costiţe tare frumoase, pline de cărniţă şi un strat subţirel de grăsime şi m-am hotărît imediat să le iau, neştiind în acel moment ce o să fac cu ele. Până acasă m-am decis:
Gulyas cu costiţe de porc:
- 600 g costiţe de porc
- 10 cartofi mari (aproximativ 1 kg)
- 2 cepe mari
- 1 roşie bine coapte
- 1 linguriţă untură de porc
- 2 linguri de ulei
- 1 linguriţă boia de ardei
- 1 linguriţă Eros Pista ( pastă de ardei iute)
- 1 linguriţă piper
- sare
- 1 linguriţă cimbru
2 foi de dafin
Costiţele se spală şi se taie în porţii potrivite. Ceapa tocată se căleşte în uleiul încins şi untură aproximativ 1- 2 minute la foc mic, amestecând mereu până devine lucioasă. Nu trebuie lăsată să se prăjească! Se adaugă costiţele şi mai lăsăm 3 - 4 minute. Adăugăm boia de ardei, amestecăm de 2 ori
şi punem apă fierbinte cât să treacă peste bucăţile de costiţe. Se condimentează cu piper, sare, pasta de ardei iute, preprata ca aici, se acoperă cratiţa cu capacul şi se fierbe la foc mic.
Când costiţele au fiert adăugăm cartofii curăţaţi de coajă şi tăiaţi (de obicei la acest fel de mîncare cartofii se taie cubuleţe, dar eu am preferat de data aceasta să-i tai pe lung), roşia decojită şi tăiată cubuleţe,
foile de dafin, cimbru, completăm cu apă fierbinte cât să treacă peste cartofi, punem capacul şi lăsăm la fiert.
După 20- 30 de minute gulyasul este gata.
Se potriveşte gustul de sare, piper şi ardei iute, se presară frunze de pătrunjel verde tocat şi se mănâncă alături de castraveţi muraţi sau alte murături.
Super, de mult voiam asa o reteta! E de salvat ;)
RăspundețiȘtergerema bucur ca îţi place.
RăspundețiȘtergere