marți, 5 martie 2013

FRIGARUI DE PORC CU SOS DE CIUPERCI



Când ai în frigider o bucată de cotlet de porc ce ai putea să pregăteşti rapid,  fără a apela la veşnica friptură cu piure de cartofi? Inspectând mai adânc frigiderul am dat şi peste nişte ciuperci care se cereau cam de multişor preparate. Meniul este deja alcătuit! Frigărui de porc cu sos de ciuperci.  


Ingrediente :
- 400 g cotlet de porc
- 500 g ciuperci
- 100 g smântână
- 20 g unt
- 1 căniţă apă ( cam 100 ml)
- sare, piper
- 1/2 cub knorr de legume
- 1 lingură amidon de porumb
- pătrunjel verde
- beţişoare de lemn pentru frigărui

Mai întâi se pregătesc  ingredientele: cotletul spălat se taie cubuleţe nu foarte mari; ciupercile se spală şi se taie în patru sau, cele mai mari, în sferturi; beţişoarele de lemn se pun în apă pentru a nu se arde în timpul preparării frigăruilor.
Într-o crăticioară se topeşte untul, se adaugă ciupercile feliate, se amestecă de câteva ori apoi se adaugă cubul knorr, sare şi piper. Se lasă la fiert în sucul propriu 5 - 7 minute. Amidonul se amestecă cu apa apoi se adaugă peste ciupercile fierte. Se lasă să fiarbă 2 minute apoi se trage vasul deoparte şi se adaugă smântâna. Se amestecă, se pune vasul pe foc să dea un clocot, se stinge flacăra aragazului şi se adaugă pătrunjel verde.


Cuburile de cotlet de porc se condimentează cu piper şi sare apoi se înşiră pe beţele pentru frigărui. Frigăruile se pun pe plita grătarului încins. Eu am folosit un grătar electric. 


Frigăruile se pot servi numai cu sos de ciuperci sau lângă o garnitură de orez. 

Un comentariu: