Nu ştiţi ce să mai gătiţi pentru cină? Vă spun eu! Paste cu vinete şi mozzarella. Am preparat şi eu acest fel de mâncare inspirându-mă din cartea lui Jamie Oliver. Acesta spunea că mâncarea aceasta este una dintre acele mâncăruri "ca la mama acasă" - e reconfortantă şi îţi dă o senzaţie de bine. Si chiar este.
Ingrediente pentru 4 porţii:
- o vânătă mare
- 2 căţei de usturoi, curăţaţi şi tăiaţi felii
- o ceapă, curăţată şi tocată mărunt
- 2 conserve a câte 400 g de roşii de bună calitate
- ulei de măsline extravirgin
- o lingură oţet balsamic
- o legătură de busuioc proaspăt, cu frunzele rupte şi tulpinile tocate
- 4 linguri smântână
- 450 g paste penne
- 200 g brânză mozzarellaîmbrace peste tot cu ulei.
- sare de mare şi piper negru
- opţional se pun şi 1 sau 2 ardei iuţi uscaţi sau proaspeţi, tocaţi sau sfărâmaţi
Se îndepărtează ambele capete ale vinetei şi se taie cubuleţe de 1 cm. Într-o tigaie mare se pun 4 - 5 linguri ulei de măsline şi, după ce acesta s-a înfierbântat, se pun cubuleţele de vinete la călit. Se amestecă imediat pentru ca acestea să se îmbrace peste tot cu ulei. Se călesc 7 - 8 minute la foc mediu.
Se adaugă ceapa şi usturoiul.
Când s-au rumenit uşor se adaugă roşiile din conservă şi oţetul balsamic. Se amestecă şi se condimentează cu sare şi piper apoi tulpinile de busuioc. Pentru un gust picant se adaugă ardeiul iute. Eu am pus.
Se fierbe totul la foc mic. După circa 25 minute se adaugă smântâna.
Pastele se fierb în apă sărată conform indicaţiilor de pe pachet până când se înmoaie apoi se scurg.
Pastele se pun într-un castron mare şi se amestecă cu sosul cremos de vinete şi roşii.
Frunzele de busuioc se toacă, mozzarella se zdrobeşte sau se rupe apoi se presară peste paste, lăsându-le să stea cam 30 de secunde.
Aceste paste se servesc în boluri când mozzarella începe să se topească .
Pentru un plus de savoare se rade şi parmezan proaspăt.
Poftă bună!
Imi plac mult pene cu vinete
RăspundețiȘtergere