vineri, 28 martie 2014

FELII CU CASTANE




Deşi suntem în prag de primăvară, am preparat o prăjitură cu aromă de toamnă. Piureul de castane cu frişcă este unul din dulciurile mele preferate.  Aşa că, de cum am văzut reţeta aici, m-am şi apucat de treabă. Cu mici modificări a ieşit ce vedeţi şi voi. Cred că pozele sunt destul de grăitoare. A ieşit o minunăţie de prăjitură pe care, cu siguranţă, o să o mai prepar.  



Ingrediente foi:
- 5 ouă
- 130 g zahăr
- 130 g piure de castane
- 35 g făină
- 5 g praf de copt
- 1 lingură cacao

Ingrediente cremă umplutură:
150 g unt moale
- 400 g piure de castane
- 150 g zahăr pudră
- 1 lingură rom
- 400 ml  frişcă

- 1 plic glazură de ciocolată Dr. Oetker

Se încălzeşte cuptorul la 180 de grade.
Albuşurile se bat spumă, se adaugă zahărul, apoi gălbenuşurile unul câte unul. Se reduce viteza mixerului la cea mai mică treaptă apoi se adaugă făina amestecată cu praful de copt şi cacao şi piureul de castane.
Aluatul se împarte în două părţi egale care se coc în tava unsă (30/22 cm ) şi tapetată cu hârtie de copt .
Pentru cremă, în vasul mixerului, la viteză mare, se freacă untul cu  zahărul pudră până se spumează. Se adaugă romul şi la sfârşit piureul de castane. 
Se bate  frişca .
Pentru asamblarea prăjiturii se pune pe un blat de prăjituri o foaie, jumătate din cantitatea de frişcă, crema de castane, frişca rămasă. Se acoperă cu cealaltă foaie. Deasupra se pune glazură de ciocolată. 






Delicioasă!


Poftă bună!



marți, 25 martie 2014

GNOCCHI CU LEURDA


Gnocchi - găluştele de cartofi în stil italian vă sunt cu siguranţă cunoscute. Am mai preparat gnocchi şi am postat câteva reţete şi  pe paginile acestui blog. De data aceasta le-am "îmbrăcat" într-un sos cu leurdă aromat, dens şi delicios.  


Ingrediente :
- 800 g cartofi albi
- 2 gălbenuşuri
- 120 g griş
- 100 g făină
- sare
- nucşoară


- 200 g bacon
- 250 g smântână de 24% grăsime
- 200 g mozzarella proaspătă
- 2 linguri parmezan răzuit
- 3 linguri ulei de măsline
- 1 legătură mare de leurdă

Modul de preparare pentru  gnocchi îl găsiţi aici
Leurda se spală şi se tamponează uşor cu un prosop de hârtie pentru a îndepărta apa de pe frunze. Se îndepărtează codiţele apoi  frunzele se pun în vasul  blenderului împreună cu o lingură de parmezan răzuit şi 1 lingură ulei de măsline. Se toacă rezultând un fel de pesto dar fără seminţe de pin. Se lasă deoparte.
Se taie feliuţe baconul apoi se prăjeşte în uleiul de măsline rămas. Se adaugă  leurda,  


smîntâna  şi mozzarella ruptă fâşii. Se potriveşte de sare .


Gnocchi fierţi  se amestecă cu sosul de leurdă 


În farfurie, la servire, peste gnocchi se presară parmezan răzuit.


Poftă bună!

vineri, 21 martie 2014

NEGRESA CU CAFEA


 Fiind în căutare de ceva dulce de servit alături de cafeaua din weekend, am dat peste reţeta acestei   brownies cu cafea. pe un site turcesc. Textura acestei prăjituri este minunată: umedă la interior, dulce atât  cât trebuie şi cu o notă finală de aromă de cafea ce desăvîrşeşte  gustul acestei prăjituri.




Ingrediente pentru blat:
- 4 ouă
- 300 g zahăr tos
- 375 g făină
- 200 ml ulei 
- 300 ml lapte 
- 4 linguri cacao 
- 1 linguriţă praf de copt
- 1 linguriţă extract de vanilie (opţional)

Ingrediente pentru sosul de cafea:
- 400 ml lapte
- 175 g zahăr tos
- 2 linguri cacaco
- 50 ml cafea turcească foarte concentrată
- 20 g unt

Se încălzeşte cuptorul la 180 de grade C. 
In vasul mixerului, la viteză maximă, se bat ouăle întregi cu zahărul până devin spumoase. Se coboară viteza mixerului la o treaptă inferioară şi se adaugă jumătate din cantitatea de lapte şi ulei.  
Făina se amestecă cu cacaco şi praful de copt. Jumătate se adaugă în vasul mixerului.



Se pune restul de lapte şi ulei apoi amestecul de făină cu cacaco. Se pune şi extractul de vanilie, se omogenizează . 


Aluatul se pune într-o tavă de 26/25 cm tapetată cu hârtie de copt şi se dă la cuptor pentru 35 de minute (pentru siguranţă faceţi proba cu scobitoarea).



Intre timp se prepară sosul: toate ingredientele  se pun într-o crăticioară cu fund dublu şi se fierb la foc mic 10 minute. Se răcoreşte puţin apoi se repartizează încet, lingură cu lingură, pe suprafaţa prăjiturii. 





Poftă bună !

luni, 17 martie 2014

PUI "OSSO BUCO"


Stiaţi că renumita reţetă italiană "osso buco" se poate face şi cu carne de pui? Deşi celebrul preparat milanez "osso buco" ( os găurit sau gaură în oase) se face din rasol de vită sau viţel eu am încercat cu pulpe de pui. 
Reţeta am găsit-o în cartea "Puiul în 200 de reţete" - mâncăruri delicioase şi uşor de preparat pentru orice ocazie. 


Ingrediente:
- 2 linguri ulei de măsline
- 4 pulpe de pui cu os
- 1 lingură făină
- 75 ml vin alb sec
- 150 g roşii tocate ( din cutie "Cirio")
- 2 căţei de usturoi pisaţi
- 2 linguri pătrunjel verde tocat
- coaja  rasă de la 1/2 lămâie
- 100 g orez cu bobul rotund
- sare
- piper

Se încinge uleiul într-o cratiţă cu fundul gros. Pulpele de pui se condimentează cu sare şi piper apoi se tăvălesc prin făină  scuturând excesul. Se pun în cratiţa cu ulei şi se prăjesc la foc mic câte 4 minute pe fiecare parte.


După ce pulpele se rumenesc frumos se adaugă vinul, se măreşte flacăra şi se gătesc 1 minut. 


Se adaugă roşiile tocate, se micşorează flacăra la minim, se acoperă cratiţa  şi se lasă să se gătească 30 de minute sau până ce puiul este foarte fraged. 
Într-un castronel se amestecă usturoiul cu 1 lingură pătrunjel verde tocat şi coaja de lămâie. Mixtura rezultată se răsfiră peste bucăţile de carne, se acoperă cratiţa şi se mai găteşte 3 minute.


Intre timp, într-o oală se încinge 1 lingură de ulei de măsline şi 15 g unt. Se pune în ea orezul, se amestecă, se pune sare  şi 300 ml apă şi se fierbe la foc mic aproximativ 17 minute. La sfârşit se adaugă 1 lingură pătrunjel verde tocat.


Pulpele de pui se servesc pe o porţie bună de risotto  .


vineri, 14 martie 2014

CHEC CU MERE SI SCORTISOARA


Checul propus pentru acest weekend este un deliciu de toamnă mai degrabă decât de primăvară.  Dar  vă asigur că  acest deliciu este binevenit în orice anotimp. 
Reţeta este preluată de pe net, nu mai reţin siteul, numai semnatura: Jinglebells  . Unităţile de măsură sunt cele din SUA. Cănile şi lingurile pot fi cumpărate  din orice supermarket mare. Au avantajul că sunt foarte uşor de folosit şi  nu mai este necesar cântarul.


Ingrediente:
- 1/3 cană zahăr brun (75 g) 
- 1 linguriţă scorţişoară măcinată

- 2/3 ceaşcă zahăr alb (134g)
- 1/2 cană de unt (113 g)
- 2 ouă 
- 1 1/2  căni făină (160 g)
- 1 1/2 linguriţe extract de vanilie
- 1/2 cană de lapte (120 ml)
- 1  linguriţă praf de copt
- 1 măr curăţat şi tăiat cubuleţe

Mai întâi se încălzeşte cuptorul la 180 grade C.
Într-un castron se amestecă zahărul brun şi scorţişoara. Se adaugă mărul curăţat şi tăiat cubuleţe, se  amestecă până când zahărul acoperă uniform bucăţile de mere.
Se mixează untul cu zahărul alb până devine cremos. Se adaugă câte un ou apoi extractul de vanilie. Făina se amestecă cu praful de copt apoi, jumătate se pune în vasul mixerului. Se adaugă jumătate din cantitatea de lapte, se omogenizează, se pune restul de făină şi restul de lapte. 
Într-o tavă de chec se toarnă jumătate din cantitatea de aluat, jumătate din cantitatea de mere, se acoperă cu restul aluatului şi deasupra se pun merele rămase. 


Tava se dă la cuptor pentru 35 - 40 de  minute. 


Poftă bună!


sâmbătă, 1 martie 2014

PRAJITURA SNICKERS CU CIOCOLATA ALBA



Iată dragele mele ce v-am pregătit pentru prima  zi de primăvară. Pornind de la clasica  "Prăjitură Snikers", prezentată aici, am preparat această variantă cu parfum de primăvară.


Ingrediente pentru blat:
- 6 albuşuri
- 200 g zahăr
- 200 g nucă măcinată
- 3 linguri făină
- 5 g praf de copt

Ingrediente cremă:
- 6 gălbenuşuri
- 5 linguri de zahăr
- 200 g arahide (nucă)
- 8 linguri zahăr pentru caramel
- 200 g unt 

Ingrediente pentru stratul dintre blat şi cremă:
- 200 g ciocolată albă
- 2 linguri de ulei

Ingrediente glazură albă: 
- 200 g glazură albă Dr. Oetker

Se încălzeşte cuptorul la 180 grade C. 
Se prepară blatul: albuşurile se bat spumă tare cu zahărul; se adaugă nuca măcinată amestecată în prealabil cu făina şi praful de copt; se amestecă uşor, prin răsturnare. Compoziţia se toarnă în tava de 26/36 cm  tapetată cu hârtie de copt apoi se dă la cuptor pentru 20 - 25 de minute. 

Între timp se prepară crema astfel: gălbenuşurile se freacă cu 5 linguri de zahăr până devin spumă;  


zahărul pentru caramel se pune într-o crăticioară cu fund dublu unde se caramelizează; Atenţie să nu se ardă!


se adaugă untul amestecând până ce acesta se topeşte.


Se adaugă crema de gălbenuşuri şi, la sfârşit, se adaugă arahidele sau nuca zdrobită. Crema se mai lasă pe foc mic 8- 10 minute la fiert. In tot acest timp se amestecă continuu. În cazul în care crema se întăreşte mai repede de 10 minute (focul este prea mare), crema se ia de pe foc. Se lasă puţin să se răcorească.


Ciocolata albă se topeşte, se adaugă uleiul, se freacă puţin apoi, fierbinte, se întinde uniform peste blatul călduţ. Peste ciocolata albă se toarnă crema călduţă care se întinde cu ajutorul unei spatule sau a unui cuţit.


Prăjitura se dă la rece pentru 15 - 20 de minute apoi se porţionează.


Peste fiecare porţie de prăjitură se toarnă glazura de ciocolată albă. 


Să aveţi o primăvară însorită şi frumoasă!