Stiaţi că renumita reţetă italiană "osso buco" se poate face şi cu carne de pui? Deşi celebrul preparat milanez "osso buco" ( os găurit sau gaură în oase) se face din rasol de vită sau viţel eu am încercat cu pulpe de pui.
Reţeta am găsit-o în cartea "Puiul în 200 de reţete" - mâncăruri delicioase şi uşor de preparat pentru orice ocazie.
Ingrediente:
- 2 linguri ulei de măsline
- 4 pulpe de pui cu os
- 1 lingură făină
- 75 ml vin alb sec
- 150 g roşii tocate ( din cutie "Cirio")
- 2 căţei de usturoi pisaţi
- 2 linguri pătrunjel verde tocat
- coaja rasă de la 1/2 lămâie
- 100 g orez cu bobul rotund
- sare
- piper
Se încinge uleiul într-o cratiţă cu fundul gros. Pulpele de pui se condimentează cu sare şi piper apoi se tăvălesc prin făină scuturând excesul. Se pun în cratiţa cu ulei şi se prăjesc la foc mic câte 4 minute pe fiecare parte.
După ce pulpele se rumenesc frumos se adaugă vinul, se măreşte flacăra şi se gătesc 1 minut.
Se adaugă roşiile tocate, se micşorează flacăra la minim, se acoperă cratiţa şi se lasă să se gătească 30 de minute sau până ce puiul este foarte fraged.
Într-un castronel se amestecă usturoiul cu 1 lingură pătrunjel verde tocat şi coaja de lămâie. Mixtura rezultată se răsfiră peste bucăţile de carne, se acoperă cratiţa şi se mai găteşte 3 minute.
Intre timp, într-o oală se încinge 1 lingură de ulei de măsline şi 15 g unt. Se pune în ea orezul, se amestecă, se pune sare şi 300 ml apă şi se fierbe la foc mic aproximativ 17 minute. La sfârşit se adaugă 1 lingură pătrunjel verde tocat.
Pulpele de pui se servesc pe o porţie bună de risotto .
Interesanta si mult mai accesibila reteta !
RăspundețiȘtergere