marți, 10 iunie 2014

SPAGHETE CU SOS PESTO SI CHIFTELUŢE


Printre ingredientele acestui preparat se regăsea şi leurda. Două legături de leurdă. Cum sezonul acesteia s-a cam terminat am preparat pesto-ul  fără leurdă. Am pus mai mult usturoi verde. A fost foarte bun şi aşa.


Ingrediente sos pesto:
- 1 legătură pătrunjel 
- 2 legături ceapă verde
- 2 legături usturoi verde
- 1 legătură mărar verde
- 2 căţei de usturoi
- sare, piper
- 3 linguri ulei

Ingrediente chifteluţe:
- 400 g carne de pui
- 1 ou
- 2 felii pâine
- 1 legătură păstrunjel verde
- 1 căţel de usturoi
- sare, piper
- pesmet

- 400 g spaghete
- 100 g nuci pisate

Carnea de pui spălată, curăţată de pieliţe se toacă, se condimentează cu sare şi piper. Se adaugă pîinea înmuiată în apă, stoarsă bine, oul, usturoiul pisat şi pătrunjelul tocat. Se omogenizează apoi se formează chifteluţe mici care se dau prin pesmet şi se prăjesc în baie de ulei. . 


Se curăţă şi se spală verdeţurile pentru sos; se toacă mărunt şi se pun în vasul blenderului vertical. Se adaugă uleiul, usturoiul curăţat şi tăiat feliuţe, sare şi piper. Se toacă obţinându-se o pastă fină.


Spaghetele fierte în apă cu sare se pun în sos, se amestecă bine împreună cu miezul de nucă zdrobit.
Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu