De obicei preparăm pastele cu brânză sărată sau dulce ori cu diferite sosuri calde. Pastele gătite azi sunt diferite. Pot fi încadrate în categoria salatelor (având sosul din maioneză cu iaurt) dar pot fi servite şi la prânz sau cină. In cantităţile date de mine este recomandat a le prepara când avem mai mulţi invitaţi la masă sau pentru party-uri la serviciu. Dacă o preparaţi numai pentru familie înjumătăţiţi ingredientele.
Ingrediente:
- 500 g paste farfalle
- 300 g şuncă presată
- 400 g brânză Feta
- 100 g mazăre din conservă
- 220 g porumb dulce din conservă
- 400 g ananas din conservă
- 1/2 ardei gras verde
- 1/2 ardei gras galben
- 1 ardei gras roşu
Ingrediente pentru sos:
- 4 linguri maioneză
- 400 g iaurt de bivoliţă
- 2 linguri smântână 18% grăsime
- 2 linguri iaurt
- sare
- piper
- 1 lingură busuioc (uscat sau verde)
Cu câteva ore înainte de a începe prepararea se pun la scurs mazărea, porumbul şi ananasul.
Pastele se fierb în apă cu sare, conform indicaţiilor de pe ambalaj. Se trec rapid sub un jet de apă rece apoi se lasă la scurs, timp în care pregătim celelalte ingrediente: sunca se taie cubuleţe, la fel şi ardeiul.
Se prepară sosul amestecând toate ingredientele, mai puţin sarea, pe care o punem la urmă în funcţie de necesitate, având în vedere că brânza Feta este sărată.
Într-un castron mare se pun pastele, mazărea, porumbul, ardeii şi ananasul tăiat cubuleţe. Se amestecă uşor.
Adăugăm brânza Feta zdrobită cu furculiţa, omogenizăm uşor apoi punem sosul de iaurt.
Se amestecă cu două linguri mari pentru salată, se potriveşte de sare şi se pune la rece pentru două - trei ore.
Pastele astfel preparate pot fi servite ca atare sau dacă doriţi alături de şniţel sau chifteluţe mici de pui sau curcan..
Poftă bună!