luni, 14 martie 2016

COTLETE UMPLUTE CU PESTO






Ingrediente pentru 4 persoane:
- 4 cotlete de porc fără os, de cca 2 cm grosime
- 3 linguri pesto de busuioc
- 90 g mascarpone
- 4 linguri ulei de măsline
- sare
- piper
- 8 roșii Cherry

Se amestecă pesto cu mascarpone.  Cotletele de porc se bat uşor. 
Cu un cuțit ascuțit se taie, pe lung, câte un buzunărel în fiecare cotlet. În fiecare se repartizează câte o linguriță cremă de pesto. Se închide buzunarul, se aplatizează ușor și se fixează cu scobitori. Se sărează, se piperează, se ung cu ulei de măsline și se lasă să se odihnească cca 15 minute.


Roșiile se taie jumătăți, se sărează și se amestecă ușor cu uleiul de măsline rămas. 
Se încinge tigaia - grill (sau grătarul) și se frige carnea 6 - 7 minute, pe fiecare parte. Când sunt gata, se pun într-un castron, se acoperă cu folie de aluminiu și se lasă cca 2 - 3 minute.
Cotletele se servesc alături de roșii sau lângă o porţie de cartofi prăjiţi avem un excelent prânz de duminică.



Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu