luni, 11 octombrie 2010

PRAJITURA CU MERE


Caietul meu cu reţete s-a dovedit a fi, din nou, cel mai bun "site" culinar .
Intr-o zi răcoroasă, chiar friguroasă aş putea spune, răsfoind caietul, am dat peste această prăjitură cu mere. Aveam toate ingredientele aşa că am trecut la treabă.
Ingrediente pentru foi:
- 250 g margarină sau 3 linguri cu untură
- 2 gălbenuşuri
- 1 linguriţă bicarbonat stins cu zeamă de lămâie
- 3 linguri cu smântână
- 5 linguri cu zahăr
- 13 linguri cu făină
In plus :
- 1,5 kg mere
- 1 linguriţă scorţişoară
- 2 linguri gris
Merele se curăţă de coajă şi se dau pe răzătoarea mare. Se amestecă cu scorţişoara.
Dacă este nevoie puteţi adăuga şi zahăr. (Eu nu am pus, merele fiind foarte dulci).
Se prepară rapid foile:
Se freacă margarina (untura) cu zahărul , se adaugă gălbenuşurile şi se freacă în continuare până ce compoziţia ajunge la consistenţa unei maioneze . Se pun restul ingredientelor, amestecînd după fiecare, iar făina se pune la urmă. Se frământă bine şi se fac două foi. O parte din aluat se întinde în tava unsă şi tapetată cu făină; se repartizează uniform peste foaie jumătate din gris , se pun merele (dacă au lăsat zeamă se storc puţin), se pune restul de gris, se acoperă cu foaia a doua şi se dă tava la cuptor.
După aproximativ 30 - 35 de minute se scoate tava din cuptor şi se lasă să se răcească.
Se pudrează cu zahăr pudră.

2 comentarii:

diamond spunea...

buna tare prajitura :D

adriana gherman spunea...

Buna si usor de facut. Weekend placut Adi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...