miercuri, 8 septembrie 2010

FASOLE VERDE CU SOS DE SMANTANA

La crochetele de dovlecei, aşa cum v - am spus, am făcut o garnitură de fasole verde cu sos de smântână.
Ingredientele pe care le-am folosit:
- 500 g fasole verde
- 1 ceapă mijlocie
- 2 căţei de usturoi
- 250 ml smântână
- 100 ml lapte
- 2 linguri ulei
- 25 g unt
- 1 lingură făină
- sare
- piper
- nucşoară
- pătrunjel verde
Se spală şi se curăţă fasolea verde apoi se rupe în bucăţi mai mici. Se pune la fiert în apă cu puţină sare.
Ceapa se curăţă şi se taie cât mai mărunt apoi se pune la fiert alături de fasolea verde.
Pentru sos se topeşte untul se adaugă uleiul, usturoiul tăiat feliuţe şi se căleşte făina; se stinge cu laptele, se amestecă continuu, apoi se ia de pe foc şi se adaugă smântâna, se condimentează cu piper şi nucşoară.
Se pune pe foc şi se fierbe sosul 2 - 3 minute.
Se adaugă în sos fasolea verde scursă de apă. Se mai lasă să dea un clocot . Dacă sosul este prea gros se poate subţia cu puţină apă în care a fiert fasolea. La sfârşit se pune pătrunjelul verde tăiat mărunt.
Se serveşte ca garnitură la şniţel, chifteluţe, etc. Eu am servit alături de crochete de dovlecel.

2 comentarii:

maria elena spunea...

Tare bine ai iesit, e ceva pe placul meu.

adriana gherman spunea...

Maria , este o garnitura foarte buna. Mersi!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...