sâmbătă, 23 ianuarie 2010

GRILAJ CU NUCĂ

Din ciclul "Reţete din caietul mamei" am preparat şi această prăjitură.
Mărturisesc că nu am mai făcut-o de vreo 15 ani. Este o prăjitură foarte ieftină, dar şi gustoasă. Şi se prepară destul de repede.
Ingrediente blat :
- 300 g faină
- 160 g untura proaspătă de porc (sau 200 g unt)
- 100 g zahăr
- 1 ou mare
- 1 praf de copt
- 1 lămâie (coaja rasă şi sucul)
- 1 linguriţă lapte
Ingrediente umplutură:
- 200 g zahăr
- 2 ouă
- 150 g nucă măcinată
- 1 plic zahăr vanilat
- 3 linguri de gem de piersici sau prune
Mai întâi se amestecă untura cu făina. Se adaugă zahărul, oul, coaja şi sucul de lămâie, praful de copt şi laptele. Va ieşi un aluat mai moale care se va da la frigider pentru 5 minute. Se scoate aluatul din frigider şi se împarte în patru. Din trei părţi se face o foaie care se întinde într-o tava unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Aici ar trebui să vă spun că tava se unge foarte puţin, iar foaia pe care o veţi pune în tavă să nu vă chinuiţi să o întindeţi mai întâi pe masă - se va lipi de masă - şi apoi va trebui să tot adăugaţi făină, ceea ce nu este deloc indicat fiindcă blatul se va întări. Aşa că puneţi aluatul direct în tavă şi-l întindeţi cu ajutorul degetelor în toată tava. Este un procedeu foarte simplu şi se întinde foarte uşor, aluatul având destulă grăsime. Pentru umplutură se bat albuşurile spumă cu zahărul, se adaugă, pe rând, gălbenuşurile, vanilia
şi nuca măcinată.
Peste blatul din tavă se întinde gemul,
se pune amestecul de albuşuri cu nucă,
şi se întinde uniform.
Din aluatul lăsat deoparte facem beţe care se pun gratii peste prăjitura din tavă,
se ung cu ou şi se dă la cuptor pentru 30 minute.
Se taie direct în tavă.

12 comentarii:

Unknown spunea...

Arata foarte apetisant.

Sarea in bucate spunea...

arata bine si cred ca este si f buna!weekend placut!

adriana gherman spunea...

Aşa este Daniela, foarte apetisantă şi gustoasă.

adriana gherman spunea...

Just me - crede-mă că este foasrte bună. O săptămână bună.

diamond spunea...

un patratel as gusta si io!:D te pup!

Marcela S. spunea...

Minunata prajiturica. Felicitari.

Ana spunea...

Off topic
Buna ziua, am o mare rugaminte ! Ajuta-ma cu postarea pe blogul tau a mesajului de aici :

http://yafa.unblog.fr/2010/01/22/pagina-pentru-ioana/

Este vorba de fetita prietenei mele care are 17 ani si 2 forme grave de cancer =Carcinom scuamos nediferentiat cu proliferare celulara si in ganglionii latero-cervicali, fara a fi exclus insa si un posibil limfom de tip Hodgkin= . Le trebuie aproximativ 80 000 de euro ca sa mearga la o clinica in strainatate pt chimioterapie si alte tratamente.
Daca se strang banii si ajunge acolo sansele de vindecare sunt de 97%.
Ai un blog minunat pe care intra foarte multa lume, te rog ajuta-ma! Iti multumesc !

Donaţiile pot fi făcute pe numele:

Spahiu Laura
Cod IBAN EUR: RO21RNCB05000834973 60002
Cod IBAN RON: RO48RNCB05000834973 60001
Cod SWIFT: RNCBROBU
Banca Comercială Română – sucursala Sebastian

maria mihalache spunea...

Seara buna!
Un premiu te asteapta sa il ridici de pe blogul meu.

adriana gherman spunea...

Adriana hai că pentru tine mai fac o porţie. Pup şi eu.

adriana gherman spunea...

Marcela mulţumesc de vizită şi urări. Weekend plăcut!

adriana gherman spunea...

MAria mulţumesc că te-ai gândit la mine. Am să trec negreşit să ridic premiul de la tine.

adriana gherman spunea...

Ana dragă, ori de câte ori ai cunoştinţă de astfel de cazuri nu ezita să le faci cunoscute . Sunt sigură că toţi cei la care ai apelat au sărit în ajutorul Ioanei, fiecare aşa cum a putut!
Multă sănătate !

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...