vineri, 22 mai 2009

PLACINTA CU BRANZA DE BURDUF SI CAS DE OAIE


Inca o zi calda de primavara, cu temperaturi de vara. E timpul pentru iarba verde, gratare incinse sau , de ce nu, vechile discuri din fonta, la moda in anii `80. Azi am hotarat, sau mai bine zis, mama a hotarat sa ne faca placinte dospite cu branza si cozi de ceapa. Un deliciu, le asteptam din vara trecuta. Amestecul de branzeturi cu cozile de ceapa verde este nemaipomentit. Numai mama le poate face atat de bune. Sa fiu cinstita pot spune ca si soacra mea le face bune.
Ingrediente aluat pentru placinta:
- 1 kg faina
- cca 50 ml lapte
- cca 100 ml apa
- 1 lingurita de sare
- 25 g drojdie
- 4 galbenusuri
- 30 ml ulei
- 1/2 lingurita zahar
Intr-un castron se freaca drojdia cu zaharul pana ce se lichefiaza, se adauga putin lapte caldut si doua linguri de faina si se lasa sa creasca aproximativ 15 minute.
Intr-un alt vas mai mare se cerne faina, in mijloc se pune maiaua crescuta, uleiul, galbenusurile, sarea, restul de lapte si apa. Se amesteca toate, apoi se framanta cu mana cateva minute, dupa care se lasa la cald sa creasca inca o data pe cat a fost.
Ingrediente pentru umplutura:
- 500 g branza de burduf
- 500 g cas de oaie
- 2 oua
- cozile de la doua legaturi de ceapa verde
Branza de burduf se marunteste, casul se da pe razatoarea cu gauri mari, cozile de ceapa se taie marunt; toate se amesteca bine cu ouale.
Cu o lingura se ia din aluat si se pune pe masa presarata cu faina; se intinde in foaie rotunda de cca 1 cm grosime, se pune umplutura ( din belsug, ca asa-i gustos ), se aduc marginile la mijloc, si se preseaza usor, apoi cu sucitorul ( facaletul ) se aplatizeaza sub forma de placinta.
Placintele se coc una cate una in discul de fonta.
Multumim mama! Au fost delicioase.

3 comentarii:

Ala Oancea spunea...

Ce bune trebuie sa fie ! Super ! Deja salivez :)

adriana gherman spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
adriana gherman spunea...

Asa este! Mersi Ala! Ti se topesc in gura.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...