Se afișează postările cu eticheta lamâie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lamâie. Afișați toate postările

marți, 22 martie 2016

HUMUS ISRAELIAN


De data aceasta vin cu o porţie de humus preparat după reţeta bucătarului şef al restaurantului Zahav din Philadelphia SUA, Michael Solomonov,  care pentru a prepara această reţetă a vizitat toate restaurantele de hummus din Israel în încercarea de a găsi cea mai bună reţetă. În opinia sa humusul trebuie să aibă o textură bogată, cremoasă dar şi un gust uşor de alune. 



Ingrediente:
- 500 g năut uscat
- 1 lingură bicarbonat de sodiu
- 7 căţei de usturoi necurăţaţi
- 4 căţei de usturoi decojiţi
- 120 ml ulei de măsline + 1 ligură pt. decor
- 1/4 linguriţă chimen măcinat
- 3 linguri tahini
- 3 linguri suc proaspăt de lămâie
- sare
- boia de ardei
- pătrunjel verde tocat

Năutul se pune într-un bol încăpător, se acoperă cu apă amestecată cu bicarbonatul de sodiu, trecând peste nivelul năutului cu cca 2 cm. Se pune vasul în frigider şi se lasă peste noapte la rece. Astfel bicarbonatul va frăgezi şi va înmuia boabele de năut.
A doua zi se scurge năutul şi se trece pe sub un jet de apă rece. 
Se pun boabele de năut într-o cratiţă, se acoperă cu apă,, trecând peste nivelul năutului cu cca 2 cm. se adaugă căţeii de usturoi şi se pune cratiţa la foc moderat. Se fierbe cca 40 de minute, timp în care năutul trebuie să fie fiert. Se scurge apa în care a fiert într-o cană şi se păstrează 2 linguri de năut întreg. Restul năutului se pune în vasul blenderului alături de jumătate din apa păstrată, jumătate din ulei,  4 căţei de usturoi, chimenul măcinat, o lingură suc de lămâie şi jumătate din tahini. Se mixează până obţinem o cremă densă. Se scoate humusul într-un castron, apoi se încorporează restul de tahini, ulei de măsline şi sucul de lămâie rămas şi dacă este nevoie 2 - 3 linguri apă în care a fiert năutul. Se omogenizează şi se potriveşte de sare. 
Humusul se pune în vasul pentru servire şi cu ajutorul unui polonic se fac cerculeţe pentr a-i da forma specifică, se toarnă ulei de măsline, puţin suc de lămâie, se decorează cu boia de ardei şi boabe de năut întregi.


Humusul se serveşte cu pâine pita.
Poftă bună!
Reţeta o găsiţi aici.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

CHEC CU LAMAIE SI MAC





Deși este cam târziu pentru cafeaua de dimineață, această prăjitură puteți să o preparați pentru ceaiul de la ora 5 sau pentru când veți servi o a doua cafea. 



Ingrediente blat:
- 4 ouă
- 180 g zahăr 
- 200 g făină
- 100 ml lapte
- 100 ml ulei de măsline
- 35 g mac ( 3-4 linguri)
- coaja rasă de la 2 lămâi
- 1 linguriță suc de lămâie
- 1 linguriță curcuma (turmenic)
- 8 g praf de copt

Topping:
- șerbet de lămâie
- înghețată din fructe de pădure

Ouăle se separă; gălbenușurile se freacă în vasul mixerului, la viteză mare, cu zahărul până se albesc; separat, albușurile se bat cu un praf de sare. În gălbenușuri se adaugă laptele, uleiul, zeama și coaja de lămâie. Separat se amestecă ingredientele uscate: făina, curcuma, praful de copt și macul. Jumătate se adaugă în compoziția de ouă, se omogenizează încet, se pun albușurile, amestecând ușor prin răsturnare apoi se pune restul de făină. Aluatul se toarnă în tava ( 26/25 cm) tapetată cu hârtie de copt,   se pune în cuptorul preâncălzit la 180 de grade, unde se coace 30 - 40 de minute. 


După răcire, blatul se unge cu șerbet de lămâie.



Prăjitura se poate servi dimineața la cafea, după masa lângă un ceai sau ori de câte ori aveți poftă.  Dar recomandarea mea este de a nu vă lipsi și un glob de înghețată. 


Preferata mea este fructe de pădure!


Poftă bună!

duminică, 9 februarie 2014

CHEC CU LĂMÂIE


Deşi checul nu este o prăjitură cu cremă, este foarte apreciat  la micul dejun lângă ceai sau cafea sau la gustarea de după amiaza. Pentru prepararea  acestui chec, la reţeta originală,  am adăugat câteva linguri de mălai. Iată  ce mi-a ieşit:


Ingrediente:
- 180 g zahăr
- 170 g făină
- 40 g făină de mălai
- 4 ouă
- 100 ml lapte
- 100 ml ulei 
- 1/2 linguriţă ghimbir ras
- coaja rasă de la o lămâie
- coaja rasă de la 1/2 portocală
- 10 picături esenţă de portocale
- 10 g praf de copt

Pentru ornare şi decor:
- frunze de mentă
- şerbet de lămîie

Pentru că este o reţetă foarte simplă nu am fotografiat fiecare pas al preparării.
Se separă ouăle; gălbenuşurile se freacă cu zahărul până se albesc, rezultând o cremă spumoasă; se adaugă, în fir subţire, laptele şi uleiul, mirodeniile, şi la sfârşit făina amestecată cu praf de copt şi mălai, alternând cu albuşurile bătute spumă tare. Se amestecă uşor cu o spatulă. Coca se pune într-o tavă de chec, se dă la cuptor, unde se coace 40 de  minute la o temperatură de 190 de grade C. Primele 20 de minute nu se deschide lerul aragazului. Numai după ce trece acest timp puteţi deschide uşa cuptorului şi să întoarceţi tava, în cazul în care aragazul nu coace uniform.. 


Peste checul rece se toarnă şerbet de lămâie.


Poftă bună!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...