vineri, 26 martie 2010

CREVETI IN SOS DE ROZMARIN


Aş mânca în fiecare săptămână fructe de mare.
Fiind în Carrefour mi-au făcut cu ochiul creveţii din vitrină. Am trecut mai departe, dar numai 2 paşi că m-am întors în faţa vitrinei şi m-am auzit spunând vânzătorului să-mi pună vreo 500 g.
Navigând pe internet în căutarea unei reţete de preparare , am descoperit pe blogul lui Cristi Roman o reţetă foarte simplă de preparare a fructelor de mare.
Pentru o porţie vă trebuie:
- 300 g creveţi (am găsit numai congelaţi, buni şi aceştia)
- 3 linguri ulei de măsline
- 1/2 linguriţă pudră de rozmarin (sau rozmarin uscat)
- 2 căţei de usturoi
- puţină sare
Se spală creveţii, eventual se îndepărtează resturile de înveliş tare, dar se lasă cozile.
Uleiul de măsline se amestecă cu sarea şi cu usturoiul zdrobit apoi se deşartă peste creveţi.
Se amestecă bine, după care se lasă pentru 15 - 20 minute la marinat .
Se deşartă totul: creveţi şi sos într-o tigaie, unde se lasă la prăjit. Din când în când se întorc.
Se lasă pe foc până scade sosul şi încep să se prăjească creveţii, aproximativ 15 minute. Se scot creveţii pe o farfurie şi se stropesc cu suc de lămâie.

Un deliciu, mersi Cristi Roman. Chiar mi-am lins degetele.

6 comentarii:

Poppy spunea...

Un adevarat deliciu! Nici eu nu ma pot satura de fructe de mare :) Am sa-i incerc si eu cu rozmarin, trebuie sa fie extraordinar de deliciosi si aromati :)

Sarea in bucate spunea...

2 PREMII PT TINE LA MINE PE BLOG!

wine and knives spunea...

crevetii i-ai luat prefierti sau erau cruzi?

adriana gherman spunea...

Poppy sunt un deliciu. merg foarte bine cu un pahar de vin.

adriana gherman spunea...

Just me îţi mulţumesc .

adriana gherman spunea...

Am folosit creveţi prefierţi, congelaţi. Merg faorte bine cei cruzi, dar eu nu am găsit.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...