duminică, 22 aprilie 2012

CUBURI CU BRANZĂ


Rulada cu brânză este un antreu foarte apreciat la noi. Astfel că, la cererea familiei, de Paşte  am preparat   şi acestă  gustare.


Pe unul dintre cele mai îndrăgite bloguri mie, Culorile din farfurie, am văzut că rulada se poate face şi sub formă de prăjitură. Mi-a plăcut foarte mult cum arată aşa că, de data aceasta, le-am făcut sub această formă. 
Reţeta mi-e cunoscută de ani buni, cred că toată lumea o cunoaşte, dar după cum am văzut sunt o mulţime de variante.  Eu am preparat-o astfel:

Pentru blat am folosit:
- 4 ouă
- 4 linguri unt (cam 20 g)
- 4 linguri făină (nici rase nici cu vârf)
- 500 ml lapte
- sare

 Se pune  pe bain-marie (pe aburi)  un vas în care avem laptele şi untul. Când lichidul începe să fiarbă se ia  vasul de pe foc şi se adaugă făina. Se amestecă bine apoi se dă la rece.

După răcire se adaugă câte un gălbenuş, amestecând  cu un tel după fiecare până la încorporare. Se adaugă sare după gust. Albuşurile se bat spumă şi se adaugă compoziţiei, amestecând uşor. 


Compoziţia se pune într-o tavă mare ( eu am folosit o tavă de 37/24 cm )  tapetată cu hârtie de copt unsă cu unt şi se pune în cuptorul încălzit . Se lasă la cuptor o oră la temperatură medie. 

 Intre timp se face amestecul de brânzeturi din:
- 150 g brânză burduf
- 150 g brânză proaspătă de vaci
- 150 g brânză de oi 
- 150 ml smântână
- sare dacă este cazul

 Acestea sunt brânzeturile folosite de mine dar se pot folosi şi altele, depinde de gustul şi preferinţele fiecăruia. Pentru un rezultat foarte bun vă sfătuiesc să folosiţi brânzeturi cremoase, nu caşcaval sau telemea. 
Se mixează  la viteză mare toate brânzeturile şi smântâna, acestea devenind cremoase după 4 - 5 minute .


După răcire blatul se unge cu un strat subţire de smântână apoi se taie în două.



Se pune mai mult de jumătate din crema de brânzeturi pe prima foaie apoi, cu ajutorul unui cuţit, se întinde uniform pe toată suprafaţa. După cum vedeţi, crema de brânză a fost mai mult decât generoasă.  Se acoperă cu cealaltă foaie, 


iar deasupa se întinde restul cremei de brânzeturi. 


În total au fost 32 bucăţi de "prăjituri" ornate frumos cu pătrunjel verde.

7 comentarii:

DiaMar bucataria galbena spunea...

Arata foarte bine.

Cristina spunea...

Ce bine arata!

ophelia1983 spunea...

un mare like!

Alexandrina spunea...

Arata excelent, zici ca-s prajiturele! Felicitari!

adriana gherman spunea...

Va mulţumesc ! O săptămână faină să aveţi!

Unknown spunea...

Cuburile astea ale tale le-am mai vazut eu si altundeva :) si m-au atras pe loc. Sunt foarte aspectuoase, cred ca la fel de gustoase!

sara & Miki spunea...

Cu o intarziere cam mare, dar... acum am descoperit acest aperitiv. Ma bucur ca indragesti blogul meu. Te pup cu drag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...