duminică, 13 decembrie 2009

SALATA CALDA DE CARTOFI

Reteta am gasit-o pe "Retete Culinare Online" . Trebuie sa va spun ca Ioana, proprietara blogului prepara niste retete tare gustoase, de unde nu am ezitat sa ma inspir, din cand in cand. Nu am respectat intocmai reteta, pe alocuri adaptand-o putin.
Ingrediente:
- 1 kg cartofi
- 3 castraveti murati
- 100 g caizer
- 1 ceapa
- sare, piper
Sos de mustar preparat din :
- 1 lingura faina
- 70 g unt
- 200 ml lapte
- 3 lingurita mustar
- sare
- patrunjel verde
Mai intai am spalat cartofii, i-am sters, i-am pus intr-o tava pe care am dat-o la cuptor pentru 40 - 60 minute. Dupa ce cartofii s-au copt am scos tava din cuptor si dupa ce s-au racorit i-am curatat si i-am taiat cubulete. (Avand si alta treaba am pus-o pe fiica mea sa taie cartofii care nu prea a avut rabdare si dupa cum se vede i-a taiat cam mari. Va recomand sa-i taieti mai marunt).
In timp ce cartofii au fost la cuptor am preparat sosul. Este de fapt un sos bechamel la care am adaugat mustar si l-am preparat cam asa:
intr-o craticioara se pune untul, se adauga faina care se lasa putin sa se rumeneasca, dupa care se stinge cu lapte.
Cand sosul este ingrosat ca o smantana se adauga mustarul, sare si piper si se omogenizeaza bine. Se pune la prajit caizerul taiat cubulete, iar cand este putin rumenit se adauga ceapa taiata marunt, care se lasa sa se sticleasca. Daca kaizerul nu este destul de gras (cum mi s-a intamplat mie, se adauga o lingura de ulei sau unt).
Cand sosul de mustar este gata se adauga castravetii taiati cubulete, 2 - 3 linguri de zeama de pe castraveti, ceapa si kaizerul, se amesteca de 2 ori apoi se desarta peste salata. Se amesteca salata cu grija, se adauga verdeata si gata.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...