vineri, 17 septembrie 2010

SUFLEU DE PASTE CU PUI


Nu ştiu de ce, dar pastele au fost întodeauna mâncarea preferată pentru masa de seară. Sunt o sumedenie de reţete pentru prepararea lor, atât cu sosuri şi carne dar şi cu brânzeturi sau legume. Sunt gustoase, uşor de preparat, numai bune pentru o cină nu prea târzie.
Am găsit această reţetă într-o revistă mai veche Ioana - Secretele bucătăriei . Cum în frigider aveam toate ingredientele necesare nu mi-a trebuit mult timp să mă apuc de lucru.
După aproximativ 35 minute am avut pe masă o cină delicioasă.
Aveţi nevoie de :
- 350 g paste scurte
- 500 g piept de pui
- 1 praz
- 2 linguri ulei de măsline
- 250 ml supă de legume
- 200 ml smântână
- 250 g roşii
- 100 g caşcaval ras
- pătrunjel verde
- sare, piper
Mai întâi se pun pastele la fiert în apă cu sare. Când sunt gata se strecoară, se trec printr-un jet de apă rece şi se lasă să se scurgă.
Pieptul de pui se spală, se şterge şi apoi se taie cuburi, se sărează şi se piperează bine.
Uleiul se pune într-o tigaie, se încinge, se adaugă pieptul de pui, se prăjeşte puţin pe toate părţile apoi se adaugă prazul tăiat inele.
Se mai prăjesc împreună 1 minut. Se adaugă supa ( nu am avut supă dar am preparat-o dintr-un cub " Knorr cu legume" şi 250 ml apă, fiartă 2 minute) , smântâna şi se lasă la fiert 5 - 6 minute la foc mic.
Roşiile se spală , se curăţă de codiţe (la câteva le-am păstrat codiţele) , se adaugă la carne, împreună cu pastele amestecând foarte uşor . Totul se toarnă într-o formă de sufleu sau într-un vas termorezistent. Se presară caşcavalul ras şi pătrunjelul tocat apoi se dă la cuptor .
După 20 minute se scoate din cuptor. Super bune! După aşa o cină vă recomand şi o plimbare de 30 minute.

2 comentarii:

geta spunea...

arata minunat!

maria elena spunea...

Acelasi lucru zic si eu, apetisant!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...