sâmbătă, 10 aprilie 2010

MEDOVIK


Cautând noi reţete înainte de sărbători, am dat pe Coolinarika, peste o reţetă care mi-a atras atenţia de mult timp dar pe care nu m-am încumetat să o încerc ... până acuma.
Este vorba despre Medovik, una dintre cele mai populare reţete din Rusia.
Foile pentru prăjitură sunt asemănătoare cu cele de la foi cu miere, cunoscute şi la noi, dar la Medovik sunt umplute cu o cremă preparată din smântână foarte grasă.
Foile le-am mai preparat, sunt aceleaşi ca la "Delicii cu miere", unde o să găsiţi şi poze din timpul preparării.
Ingrediente foi :

- 1 ou
- 150 g zahăr
- 50 g unt
- 2 linguri miere (60 g)
- 2 linguri lapte
- 3/4 linguriţă bicarbonat
- 400 (450) g faină
Intr-un castron se pun oul, untul, zahărul, mierea, laptele si bicarbonatul. Se amestecă de câteva ori apoi se transferă castronul pe bain-marie , unde se amestecă până ce compoziţia se îngroaşă şi devine ca o smântână. Peste compoziţia caldă se toarnă făina, amestecând continuu. Se ia compoziţia de pe aburi şi se frământă cu mâna, până ce va rezulta un aluat consistent . Se împarte aluatul în patru porţii.
Din fiecare porţie se va întinde (pe masa unsă cu ulei), câte o foaie care se va coace pe dosul unei tavi unse bine şi tapetate cu faină . Pentru coptul foilor nu este necesar mai mult de 5 minute pentru fiecare foaie.
Ingrediente cremă:
- 400 g zahăr tos fin (nu pudră)
- 1 kg smântână foarte grasă
Se toarnă smântâna într-un castron, se pune zahărul şi se amestecă foarte încet cu o lingură.
Pe măsură ce amestecăm smântâna se va îngroşa. Se amestecă până ce se topeşte zahărul.
Pentru asamblarea foilor am procedat astfel : am întins o folie alimentară în tava în care am copt foile, am lăsat-o mult peste marginile tăvii, astfel încât să pot acoperi prăjitura.
Am pus prima foaie în tavă, am turnat o parte din smântână, au urmat celelalte foi şi smântâna repartizată în mod egal între ele. Am acoperit prăjitura cu folia alimentară şi am pus-o în frigider până a doua zi.
In ziua următoare smântâna s-a întărit foarte bine şi a devenit o cremă deosebit de gustoasă, dulce - acrişoară, iar floile s-au înmuiat atât cât trebuie.
A fost mai bună chiar după 2 zile, când crema s-a transformat în unt .
Această prăjitură a fost pe placul tuturor şi cu siguranţă am să o mai prepar.

17 comentarii:

CamiWitt spunea...

Arata bine si daca tu zici ca e buna , asa trebuie sa fie...O duminica placuta! CAMI

diamond spunea...

ce pofta mi-ai facut! stiu si eu o prajitura asemanatoare numai ca are si nuca!:D o s-o fac curand!:D

maria mihalache spunea...

Foarte frumoasa si sunt convinsa ca si tare delicioasa...............))))))
Zi buna!

Carmen spunea...

Mmmm, ce buna trebuie sa fie?!..si arata foarte bine!Te pup!xxx

mirela spunea...

Fieti mila si dam si mie,am crezut ca dupa atatea dulciuri nu o sa mai poftesc,dar nu se poate cu asa delicii ,iar foile cu miere sunt unele preferate mie(de ex:cand faceam naveta la timisoara treceam zilnic pe langa o cofetarie care are niste prajituri excelente,si aveau si foile cu miere,reteta normala,in fiecare zi mancam una)sunt delicioase.FELICITARI,arata tare apetisant!Duminica frumoasa!

mirela spunea...

Foarte apetisanta.Felicitari!Duminica placuta!

DDL spunea...

woow!! arata super! :-)

Miha spunea...

Daaa...e buna, buna, buna. Am facut-o si eu de cateva ori. Chiar si sub forma de tort. ;)

lucy spunea...

da, foooooarte buna, imi aduce aminte de copilarie, era tortul preferat, si cu nuca deasupra e si mai bun

Luminitanaty spunea...

e f buna...asta e tortul copilarie....facea mama la toate ocazile cand ai ceream noi...ce pot sa zic mai multe despre ele foarteeee bun

Sarea in bucate spunea...

PREMII LA MINE PE BLOG!

adriana gherman spunea...

Ati vazut ca si voi cunoasteti prajitura? Asa este, este prajitura copilariei. Este foarte delicioasa. Oare de ce nu am facut-o pana acuma?

dalila spunea...

hum ça doit etre trop bon mrc,bizz

adriana gherman spunea...

Just me , mersi pentru premii.

adriana gherman spunea...

Merci Dalila.

Cristina spunea...

Foarte bine arata prajitura. De mult caut reteta de la Medovik. O intrebare am. Smantana nu trebuie batuta, doar amestecata cu zaharul? Nu va curge dintre foi? Multumesc.

adriana gherman spunea...

Smântâna, aşa cum am spus, nu trebuie bătută. Dacă se bate riscăm să se brânzească. După adăugarea zahărului (eu am folosit zahăr FIN de la Mărgăritar) se amestecă uşor cu lingura până la topirea acestuia şi implicit îngroşarea smântânei. Binenţeles trebuie să foloseşti o smântână cu conţinut ridicat de grăsime. Eu folosesc smântână de la Romfulda sau Lechinţa, ambele din jud. Bistriţa Năsăud. Poate le găseşti şi la tine în oraş. Spor!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...