Deși vara este pe sfârșite și perioada dovleceilor din grădină a cam trecut, eu vă propun această rețetă delicioasă. Am preparat-o în urmă cu o lună, înainte de concediu, dar neavând timp să o postez, am păstrat-o pentru momentul potrivit. Și iată că acest moment a sosit, timpul acestor legume nu este trecut, fiindcă dovlecei se găsesc din plin în piețe sau supermarketuri (aici, ce-i drept, îi găsim aproape tot timpul anului).
Ingrediente pentru 4 - 5 persoane:
- 3 - 4 dovlecei (aprox. 900 g)
- 400 ml smântână
- 200 g feta
- 100 g parmezan
- 2 ouă mari
- 2 linguri ulei de măsline
- 2 căței de usturoi
- 2 linguri cimbru proaspăt tocat
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 1 lingură pesmet fin
- sare, piper
Pentru această rețetă vă recomand a folosi dovlecei mici, fără semințe.
Se spală dovleceii, se șterg cu un șervet curat apoi se feliază foarte subțire.
Într-o tigaie încăpătoare se călesc, în uleiul de măsline, usturoiul tocat și 1 lingură cimbru mărunțit. După câteva secunde se adaugă feliile de dovlecel. Se lasă până se înmoaie, întorcându-i și amestecând din când în când.
Între timp, într-un castron, se bat ouăle cu piper și puțină sare (atenție la cantitatea de sare deoarece și brânza feta are destul de multă sare), se adaugă smântâna, feta tăiată cubulețe, zeama de lămâie, jumătate din cantitatea de parmezan. Se omogenizează.
Un vas ceramic pentru cuptor se unge cu ulei și se pudrează cu o lingură de pesmet fin. Se pun jumătate din cantitatea de dovlecei și jumătate din amestecul cu ouă; apoi restul de dovlecei și o parte din ouă. Se scutură puțin vasul pentru ca amestecul din ouă cu smântână să ”intre” bine printre feliile de dovlecel.
Se acoperă dovleceii cu restul de ouă și smântână, se presară parmezanul și câteva fire de cimbru verde.
Vasul se pune în cuptorul preâncălzit la 190 de grade, unde se lasă până când se rumenește, adică 40 - 50 de minute.
Este foarte bun servit cald, dar și a doua zi, rece, este foarte bun.
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu