luni, 21 februarie 2011

CARNE DE PORC CU FASOLE VERDE IN SOS DE ROŞII


Azi vă propun un preparat numai bun de pus pe masa de prânz duminica sau chiar la o cină servită mai devreme. Este o alternativă apetisantă la veşnicii cartofi , oricum ar fi ei preparaţi.
Am folosit:
- 400 g fasole verde
- 400 g muşchiuleţ de porc
- 200 g roşii în bulion
- 200 ml bulion
- 1 ceapă mică
- 2 căţei de usturoi
- 1 linguriţă cimbru uscat
- 1/2 linguriţă boia de ardei
- 1/2 linguriţă pastă de ardei iute
- 1/2 linguriţă de zahăr (opţional)
- sare, piper
- 2 linguri de ulei
Se porţionează carnea de porc. Intr-o tigaie se încinge puţin ulei şi se pune carnea  să se rumenească puţin, până prinde o crustă fină. Se îndepărtează spuma rezultată cu o strecurătoare. Se întoarce carnea şi se procedează la fel.

Se scoate carnea şi se pune pe o farfurie. În tigaie se mai pune o lingură de ulei şi se căleşte ceapa tocată. Când  este aproape călită se adaugă usturoiul tăiat feliuţe.

Se pune boia, se amestecă de câteva ori apoi se stinge cu bulionul şi roşiile tăiate cubuleţe. Se adaugă carnea, se condimentează cu sarea şi piperul, se pune capacul şi se lasă să se înăbuşe cîteva minute,


se pune fasolea verde şi se lasă să fiarbă sub capac cca 30 minute.

In acest timp se va forma un sos delicios, care, cu o jumătate de linguriţă de zahăr presărat deasupra, la sfârşitul preparării, îi va da  un uşor gust dulce - picant .

2 comentarii:

Anonim spunea...

buna,fasolea sa fie proaspata sau din conserva? multumesc

Adriana spunea...

se poate folosi orice fel de fasole. depinde de sezon. eu am folosit fasole verde congelata.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...