miercuri, 3 septembrie 2014

TARTĂ CROCANTĂ DIN MĂLAI CU ROȘII


Încep luna septembrie cu o postare de sezon. Am profitat de recolta bogată de roșii cherry din grădină și, printre altele,  am preparat această tartă.  
Pentru reușita preparatului trebuie să țineți seama de timpul de coacere a tartei și, mai ales, de tava pe care o folosiți la copt. Dacă nu aveți tavă ceramică și folosiți o tavă metalică, mai subțire, timpul pentru copt se reduce,  fiecare apreciind ”după ochi” când aceasta este gata.



Ingrediente :
- 7 roșii cherry
- 60 g făină
- 150 g făina de mălai
- 3 ouă
- 110 g unt moale
- 300 g ricotta
- 25 g parmezan ras
- cimbru verde
- piper negru măcinat mare
- sare
- 1/3 cană de apă 
- 2 linguri arpagic tocat

Se încălzește cuptorul la 200 de grade C. Roșiile se spală, se șterg și se taie jumătăți. 
Într-o tavă căptușită cu hârtie de copt se pun jumătățile de roșii, cu partea tăiată în sus. Peste fiecare se pune câte o crenguță mică de cimbru și se condimentează cu piper. Tava se dă la cuptor pentru aproximativ 30 de minute. 


În vasul robotului de bucătărie se amestecă făina, făina de mălai, unt, sare  și apă până se omogenizează și se formează un aluat. Aluatul obținut se pune într-o tavă ceramică pentru tarte ( cu diametrul de 25 cm)și, cu ajutorul degetelor, se întinde uniform pe toată suprafața acesteia, ridicând și pe marginea acesteia. Se acoperă cu hârtie de copt, se pun boabe uscate de fasole sau greutăți ceramice și se dă tava la copt. După 15 minute se scoate hârtia și se mai coace 10 - 15  minute, până se rumenește ușor.


În vasul robotului de bucătărie se omogenizează ouăle, ricotta și parmezanul.  Se potrivește de sare și piper, se pune arpagicul tocat apoi amestecul se toarnă peste tarta semicoaptă. Se aranjează jumătățile de roșii, se presară parmezan și arpagic apoi tava se dă la cuptor pentru încă 25 - 30 de minute. 



Donna Hay, cea de la care am preluat rețeta, ne spune că tarta se poate servi caldă sau rece, a doua zi.



Poftă bună!

Un comentariu:

Paula Gafitescu spunea...

O deliciosenie am gasit aici. Crusta crocanta, umplutura cremoasa sunt exact pe gustul meu. Te pup!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...