miercuri, 29 octombrie 2014

CROCHETE DIN CONOPIDA


De multe ori am preparat chifteluţe sau crochete din dovlecei sau din vinete. Acum am încercat şi crochete din conopidă, inspirată fiind de blogul lui Cahide, care, pe lângă conopidă şi cartofi, a folosit carne de vită.
Adaptând puţin reţeta, după gusturile noastre,  le-am preparat şi eu.  


Ingrediente:
- 250 g conopidă fiartă
- 150 g cartofi fierţi
- 150 g piept de pui tocat
- 3 linguri pesmet făcut în casă
- sare, piper
- 1 linguriţă fulgi de ardei iute
- 1 lingură pătrunjel verde tocat

- ulei pentru prăjit ( de palmier sau floarea soarelui)
- pesmet 

Conopida şi cartofii fierţi se pun în vasul blenderului, se dau 2 - 3 impulsuri şi se toacă formându-se un piure nu prea fin . Se mută piureul obţinut într-un castron încăpător, se adaugă pieptul de pui tocat, sare, piper , fulgii de ardei iute şi pesmetul.  Se omogenizează,  apoi, cu mâinile umede, se formează crochete sau chifteluţe care se dau prin pesmet. Crochetele se prăjesc în ulei încins pe toate părţile apoi se scot pe hârtie absorbantă. 


Se pot servi cu  un sos pe bază de iaurt sau cu felii de pâine la grătar frecate cu usturoi aşa cum am făcut şi eu. 


Poftă bună!

3 comentarii:

DANIELA spunea...

Sarbatori fericite !!!! Adi,:)
eu sunt Daniela
si vroiam sa te anunt ca am facut crochetele astea acum de craciun dar n-au mai ajuns pana la cina...
Felicitari pentru reteta si pentru site-ul minunat cu retete minunate!!!
sa traiesti si tu intru multi ani sa ne mai incanti cu astfel de retete!!! :)
Am 2 intrebari:
1) Ai idee de vreun sos de iaurt pentru ele? ( pt. vreau sa le mai fac acum de Revelion ...am gasit pe net ceva sosuri dar nu prea m-au incantat ...mi-asi dori sa se potriveasca bine...)
2)Site-ul de pe care te-ai inspirat cu reteta este un site turcesc, si pentru ca m-ai link-uit :) am fost si eu acolo... bune retete!!! dar... cum reusesti sa traduci ?
am incercat cu google translate dar dezastru...
Multumesc anticipat draga mea si sa ai o seara frumoasa ! :)
Daniela

adriana gherman spunea...

Daniela, mersi pentru vizita.
Mă bucur că v-au fost pe plac crochetele. La fel au trecut și la noi.
Sosuri ar fi multe. Depinde de gustul tău și al familiei tale.
Cred că un sos cu un iaurt mai gras, de preferat cel grecesc în care pui sare, piper alb și doi-trei căței de usturoi ar fi mulțumitor. La fel de bun ar fi și un sos de roșii, preparat ca aici: http://adiscook.blogspot.ro/search/label/SOSURI

În privința site-ului turcesc, google translate își face binișor treaba (atât cât să am habar despre ce este vorba în rețetă și care sunt ingredientele folosite, că restul nu mai este o problemă. totul vine de la sine). Pot spune că nu am dat greș cu nici o rețetă, adaptându/le, unde a fost cazul, din mers.

DANIELA spunea...

Draga Adi , :)
La Multi Ani Fericiti, Sanatosi si Impliniti pe toate planurile.
Multumesc frumos de raspuns , eu dorind sa-ti spun ca deobicei ma uit peste ''raspunsuri'' cam la o saptamana ne vrand sa zoresc pe cineva, si acum au fost si sarbatorile, nu ma gandeam ca ai sa raspunzi atat de repede...
ideea e ca am devenit fan si ca deja ti-am rasfoit jumatate de blog...
cealalta jumatate o las mai urma pentru ca e cea mai buna :D...
Si la cat mai multe retete care sa ne fure ochii si sa ne incante sufleul !!!
Cu drag, Daniela

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...