Trebuie să mulţumesc mai multor persoane pentru această prăjitură. Eu am văzut-o pe blogul lui Miha, ea a preparat "Romburi cu lapte", fiind preluată de la Flori şi de la Laura Sava. Mulţumesc tuturor pentru prăjitura delicioasă.
Ingrediente pentru blat:
- 6 ouă
- 230 g făină
- 230 g zahăr
- 3 linguri cacao
Ingrediente pentru cremă:
- 500 ml lapte
- 50 g amidon alimentar
- 100 g zahăr
- 50 g ciocolată albă
- 125 g unt
- 75 g zahăr pudră
Ingrediente pentru sirop:
- 50 ml apă
- 50 g zahăr
- 2 linguri lichior de ciocolată
Pentru glazură:
- un plic glazură Dr. Otker
Pentru prepararea blatului am mixat ouăle cu zahărul până ce acestea şi-au dublat volumul,
după care, le-am mutat într-un castron mare, unde am adăugat făina amestecată cu cacao, amestecând uşor în compoziţie. Am împărţit compoziţia în trei părţi egale şi am copt, pe rând, trei foi .
Pentru cremă, am amestecat zahărul cu amidonul,
adăugănd, în fir subţire 100 ml lapte. Restul de lapte l-am pus într-o cratiţă, am adăugat ciocolata albă mărunţită, iar după ce aceasta s-a topit am adăugat amestecul de amidon, lăsând pe foc până ce crema se îngroaşă, amestecând continuu.
Am preparat siropul din apă, zahăr şi lichiorul de ciocolată: am pus apa la fiert, am adăugat zahărul şi am fiert până ce acesta s-a topit. Am luat siropul de pe foc şi am adăugat lichiorul.
Am însiropat fiecare foaie cu sirop.
După ce crema de amidon s-a răcit şi a ajuns la temperatura camerei, ca şi crema de unt, am pus câte o lingură din crema de unt în crema de amidon, amestecând continuu.
8 comentarii:
arata tare bine....sa vad poate o fac azi....sunt in cautare de o reteta dulce si nu stiu ce sa fac! pup
ce frumos arata! :) trebuie neaparat sa incerc si eu :)
Wow, cat de bine arata.E musai sa o incerc cat mai curand
Foarte bine arata, vroiam sa te intreb se pun doar 25gr de unt ?
Just me spor la treaba. Nu vei regreta . Pup si eu.
La fel si tie Ama, este un deliciu.
Vio , cum am mai spus in postare, Miha, Flori, Laura Sava au fost primele care au incercat prajitura. fiecare a facut/o altfel, nu ma refer la ingrediente, ca prezentare. Abia astept sa vad ce faci tu. Romburi au fost, patrate au fost, dreptunghiuri am facut, tort s-a facut. Spor.
Amalia multumesc tare mult pentru ca m-ai atentionat. Este 125 g unt, am si corectat in reteta. Mersi .
Trimiteți un comentariu