sâmbătă, 1 martie 2014

PRAJITURA SNICKERS CU CIOCOLATA ALBA



Iată dragele mele ce v-am pregătit pentru prima  zi de primăvară. Pornind de la clasica  "Prăjitură Snikers", prezentată aici, am preparat această variantă cu parfum de primăvară.


Ingrediente pentru blat:
- 6 albuşuri
- 200 g zahăr
- 200 g nucă măcinată
- 3 linguri făină
- 5 g praf de copt

Ingrediente cremă:
- 6 gălbenuşuri
- 5 linguri de zahăr
- 200 g arahide (nucă)
- 8 linguri zahăr pentru caramel
- 200 g unt 

Ingrediente pentru stratul dintre blat şi cremă:
- 200 g ciocolată albă
- 2 linguri de ulei

Ingrediente glazură albă: 
- 200 g glazură albă Dr. Oetker

Se încălzeşte cuptorul la 180 grade C. 
Se prepară blatul: albuşurile se bat spumă tare cu zahărul; se adaugă nuca măcinată amestecată în prealabil cu făina şi praful de copt; se amestecă uşor, prin răsturnare. Compoziţia se toarnă în tava de 26/36 cm  tapetată cu hârtie de copt apoi se dă la cuptor pentru 20 - 25 de minute. 

Între timp se prepară crema astfel: gălbenuşurile se freacă cu 5 linguri de zahăr până devin spumă;  


zahărul pentru caramel se pune într-o crăticioară cu fund dublu unde se caramelizează; Atenţie să nu se ardă!


se adaugă untul amestecând până ce acesta se topeşte.


Se adaugă crema de gălbenuşuri şi, la sfârşit, se adaugă arahidele sau nuca zdrobită. Crema se mai lasă pe foc mic 8- 10 minute la fiert. In tot acest timp se amestecă continuu. În cazul în care crema se întăreşte mai repede de 10 minute (focul este prea mare), crema se ia de pe foc. Se lasă puţin să se răcorească.


Ciocolata albă se topeşte, se adaugă uleiul, se freacă puţin apoi, fierbinte, se întinde uniform peste blatul călduţ. Peste ciocolata albă se toarnă crema călduţă care se întinde cu ajutorul unei spatule sau a unui cuţit.


Prăjitura se dă la rece pentru 15 - 20 de minute apoi se porţionează.


Peste fiecare porţie de prăjitură se toarnă glazura de ciocolată albă. 


Să aveţi o primăvară însorită şi frumoasă! 

Trimiteți un comentariu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...