sâmbătă, 20 octombrie 2012

TOCANITA POLONEZA

În blogosfera culinară circulă mai multe variante a acestei tocăniţe. Toate arată apetisant.
 Prima dată când am făcut tocăniţa era înainte de a avea blogul, sursa mea de inspiraţie fiind Teo.
 Nu de mult timp mi-am  amintit  iar de această tocăniţă şi am început să caut reţeta. 
Am fost în vizită (virtual binenţeles)  pe la Teo, pe la Edith,  vreo două bloguri străine şi aşa am ajuns la ceea ce vedeţi mai jos:

Ingrediente:
- 2 cârnaţi picanţi 
- 5 cartofi mijlocii
- 2 morcovi
- 1 praz
- 1 ceapă
- 2 fire ceapă verde
- 1 lingură făină
- 200 g brânză topită
- 200 g smântână
- 2 linguri ulei
- sare, piper
- pătrunjel verde tocat

Cartofii şi morcovii curăţaţi de coajă şi spălaţi se taie cubuleţe (cartofii) şi rondele morcovii apoi se pun la fiert în apă cu o 1/2  linguriţă de sare.


Cîrnaţii tăiaţi feliuţe se pun la prăjit în uleiul încins apoi, după 5 minute, am pus cepa tocată. Am lăsat 2 - 3 minute apoi 


am adăugat prazul tăiat feliuţe. 


Am lăsat să se înmoaie ceapa şi prazul, am pus făina am amestecat de câteva ori apoi am pus apa (treptat să nu se facă cocoloaşe, amestecând cu spor), piper şi am lăsat să fiarbă  5 - 10 minute. 


Morcovii şi cartofii fierţi şi scurşi de apă i-am adăugat în vasul cu cîrnaţii , am mai completat cu puţină apă (în care au fiert cartofii şi morcovii), am pus brânza , am lăsat să dea câteva clocote până ce brânza s-a topit, 


am tras  vasul de pe foc, am adăugat smântâna, am pus din nou pe foc şi am lăsat să mai dea vreo două clocote. 
Când a fost gata am presărat ceapă verde şi pătrunjel verde tocat. 


A ieşit foarte bună. Merită să încercaţi  şi voi. Spor!

6 comentarii:

Paula Gafitescu spunea...

Cred ca e un deliciu tocanita asta, eu s-ar putea sa vin in vizita la tine, dar nu virtual :)

Adriana spunea...

Te primesc cu mare drag.

maria mihalache spunea...

Arata foarte bine si sincera sa fiu si eu ti-as face o vizita.
Seara minunata sa ai!

Cristina s World spunea...

Buna ziua!
Cristina's world si eLady.ro va invita la concurs! Pentru mai multe detalii, va rugam sa accesati acest link: http://cristina-cristinasworld.blogspot.ro/2012/10/concurs.html
Mult succes!

Adriana spunea...

Maria, eşti binevenită. Poate vei trece prin oraş şi ne vom da o întâlnire. Nu se ştie niciodată.

Adriana spunea...

Cristina mulţumesc pentru invitaţie.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...