duminică, 11 mai 2014

PUI LA CUPTOR CU LAMAIE SI CARTOFI DULCI



Cu siguranţă aţi văzut prin supermarketuri cartofi dulci. Aceşti vin tot de prin America, ce-i drept cam târziu. Poate drumul lung este de vină. Dar nu ne mai facem probleme deoarece acum se cultivă şi în Spania şi Italia. Cartofii dulci nu sunt rudele "dulci" ale cartofilor de pe la noi. Între cele două specii nu există o înrudire botanică. Cartofii dulci au o aromă nu tocmai bine definită, un amestec de morcovi, dovleac, castane comestibile sau cartofi.  Pot fi preparaţi sub formă de piureu, copţi sau la prăjiţi. 


Ingrediente:
- 4 cartofi dulci
- 1/2 pui 
- 1 lămâie
- 10 frunzuliţe de mentă proaspătă
- 1 fir de usturoi verde
- sare, piper
- 1 linguriţă oţet balsamic
- 1 linguriţă miere
- 1 lingură ulei de măsline

Se rade coaja de la lămâie apoi se stoarce sucul. Se amestecă cu usturoiul tocat, menta, oţet, ulei şi miere. Puiul se spală, se şterge cu un prosop, se condimentează cu sare şi piper. Se aşează într-o formă de copt, deasupra se pune dressingul, felii de lămâie, se acoperă cu folie de alumniniu şi se pune în cuptorul încălzit la foc mijlociu. Se coace cca 30 de  minute, se scoate , se îndepărtează folia şi se mai coace 20-25 de minute.  


Cartofii se spală bine şi se taie rondele ceva mai groase. Se fierb în apă cu puţină sare cca 6-7 minute. Se scurg şi se lasă să se răcească. Se stropesc cu puţin ulei de măsline şi se pun pe grătarul încins. Se prăjesc la grătar câte 3 - 5 minute pe fiecare parte. 


Poftă bună!

Trimiteți un comentariu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...