Pentru iubitorii de broccoli vin cu o reţetă inedită. Un broccoli mai altfel. Suntem obişnuiţi cu broccoli fiert şi apoi stropit cu unt sau ulei de măsline ca garnitură la friptură sau supă - cremă de broccoli. Îmi pare rău că nu am reţinut site-ul unde am văzut acest dish dar mi-a rămas în minte, fiind aproape obsedată de el. Şi uite aşa, într-o seară, m-am hotărât că-i musai să mănânc broccoli cu bacon la cuptor. Atât vă spun: delicios!
Broccoli preparat în acest fel are un gust mai aparte datorită grăsimii din bacon, a aromei de usturoi, nota finală fiind dată de parmezanul proaspăt ras.
Ingrediente:
- o bucată de broccoli
- 200 g bacon sau kaizer tăiat felii subţiri
- 30 g parmezan ras
- 5 căţei de usturoi curăţat şi tăiat felii subţiri
- 3 linguri ulei de măsline
- zeama de la o jumătate de lămâie
- piper
- sare
Broccoli se spală şi se taie bucheţele cât mai mici, eliminând tulpinile mai groase. Se folosesc numai inflorescenţele crude din vârfuri, tulpinile şi părţile mai groase o să le folosim mai târziu la o ciorbă (nimic nu se aruncă). Într-o tavă încăpătoare punem broccoli şi baconul. Distribuim uniform pe toată suprafaţa tăvii. Adăugăm feliuţele de usturoi, presărăm cu sare şi piper şi stropim cu uleiul de măsline.
Tava se lasă în cuptor la 180 grade C. până se rumenesc atât baconul cât şi broccoli.
Se scoate broccoli din cuptor, se porţionează în farfurii calde şi se presară lămâie şi parmezan pe fiecare porţie.
În 30 - 35 de minute avem cina pe masă!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu