luni, 8 aprilie 2013

PIEPT DE PUI COPT CU SOTE DE CIUPERCI




Internetul şi-a făcut datoria (încă o dată)  şi m-a scos din impas cu masa de duminică. Având de ales între o bucată de piept de porc sau un piept de pui, l-am ales pe cel din urmă fiind atrasă de pieptul de pui copt în folie,  găsit  printre paginile blogulului  Jadekonyha. Cu mici modificări a ieşit o bunătate. 




Iată ce am folosit:
- 3 fileuri de piept de pui 
- 3 ciuperci feliate
- 3 fire ceapă verde 
- 1 morcov
- 3 roşii
- 3 linguri caşcaval dat pe răzătoarea mare
- 1/2 linguriţă busuioc uscat
- 1/2 linguriţă oregano
- sare, piper
- ulei de măsline
- 3 folii de aluminiu de aproximativ 30x30 cm 

In mijlocul fiecărei folii de aluminiu se presară câteva picături de ulei de măsline peste care se pune câte un piept de pui. Se condimentează cu sare, piper şi jumătate din cantitatea de ierburi aromate.
Se repartizează apoi ciupercile feliate, morcovul tăiat bastonaşe,  câte o ceapă verde 


şi la urmă roşiile tăiate cubuleţe. 


Totul se acoperă cu caşcaval ras, ierburile aromate rămase şi puţină sare.


Fiecare piept de pui se împachetează în folie, astfel încât aburii să nu iasă din pacheţelul format, se pun într-o tavă şi se dau la cuptor  pentru 35 - 40  minute, la o temperatură de 190 grade.



Pieptul de pui copt a fost, alături de ciupercile sotate,  deliciul mesei noastre de duminică.


Poftă bună!

5 comentarii:

Paula Gafitescu spunea...

Un deliciu ai preparat aici!
Adriana, te astept la concurs: http://enjoydessert.blogspot.ro/2013/04/concurs-cu-premii-pentru-fani.html

Daniela spunea...

Delicios pieptul de pui gatit asa... Mie imi plac la nebunie si pestele si carnea, facuta "al cartoccio", intra tot gustul ingredientelor in bucata de carnita si e si sanatoasa ca nu e prajita...

Adriana spunea...

Paula mersi pentru invitatie.

Adriana spunea...

Daniela ai dreptate. Am preparat si peste in acest mod . delicios!

Anonim spunea...

Hey! This post could not be written any better!
Reading this post reminds me of my good old room mate!
He always kept talking about this. I will forward this
page to him. Pretty sure he will have a good read.

Thank you for sharing!

my page - heavenly tasty cooking

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...