Anul acesta am folosit leurda în tot felul de preparate. Gogoşelele cu leurdă le-am găsit în "bucătăria" lui Debi Gabi o gospodină din Ungaria a cărui blog îmi place să-l vizitez cu drag ştiind că întodeauna o să descopăr preparate gustoase.
Ingrediente pentru gogoşele:
- 600 g făină
- 150 g unt topit
- 2 gălbenuşuri
- 2 linguri cu smântînă
- 10 g drojdie uscată (1, 1/2 plicuri Dr. Otker)
- 1 linguriţă zahăr
- 1 linguriţă sare (să fie pe gustul meu am mai pus 1/2 linguriţă)
- 150 ml lapte
- 1 legătură leurdă
Am amestecat în bolul vasului de la mixer făina cu drojdia, sarea şi zahărul. Am dat un impuls mic mixerului pentru amestecare apoi
am adăugat gălbenuşurile, untul topit, smântâna şi laptele călduţ . Am pornit mixerul şi cu ajutorul paletei pentru frământare am obţinut un aluat elastic.
Am adăugat leurda tăiată mărunt şi am frământat până la integrarea completă a acesteia. ( alt moment optim pentru adăugarea leurdei nu am găsit. În cazul în care se pune când se începe frământarea aluatului leurda se va zdrobi foarte tare, dar dacă aluatul se va frământa cu mîna nu cred că mai este vreo problemă). Am acoperit vasul cu un prosop, l-am pus la căldură (afară la soare) şi am lăsat aluatul să dospească o oră.
Pe blatul de lucru se presară făină, se întinde aluatul,
şi cu ajutorul unei forme sau a unui pahar mic se taie gogoşelele.
Pentru bune rezultate aluatul ar trebui să fie cam de 2 cm grosime.
Gogoşelele astfel tăiate se pun în tava tapetată cu hârtie de copt
şi se dau la cuptorul încălzit în prealabil, unde se ţin aproximativ 20 de minute la foc potrivit.
10 comentarii:
ce faine sunt...si sigur foarte gustoase
arata ff bine!!
am sa incerc si eu!
Adnia, spor la treabă!
mulţumesc Alinutzika
Naty, au un gust aparte dat de izul de usturoi al leurdei.
Mersi de invitaţie Fashion!
si untul topit? cand il pun? chiar azi vreau sa le prepar.
Multumesc, Raluca
Gata, le-am facut! F bune!!!! multumesc, Raluca
Scuze Raluca, am remediat omisiunea si am apucat sa completez reteta, dupa care nu am mai avut internet pana acum cand am si postat comentariile. Ma bucur ca ti-au placut!
Trimiteți un comentariu