joi, 28 mai 2009

TORT DE CAPSUNI

Azi, trecand prin piata am vazut capsuni mari, frumoase, si mai ales, aduse de producatorii din Satu Mare. Un deliciu. Dulci, intradevar cu gust. Instantaneu gandul mi-a zburat la un tort delicios vazut intr-o revista Ioana-Secretele bucatariei. Am cumparat 2 kg. 1,500 kg pentru mancat pe nerasuflate, si restul pentru tort. Nu aveam nici o sansa sa fac tort daca cumparam numai 1 kg. Abia am asteptat sa ajung acasa. Dupa ce am mancat pe saturate m-am apucat de treaba. Uite asa:

Ingrediente pentru blat:
- 3 oua
- 100 g zahar tos
- 1 plic zahar vanilat
- 75 g faina
- 25 g amidon
- 3 linguri cacao
- 1 plic praf de copt
- 3 linguri lichior amaretto
Mai intai se separa ouale. Albusurile se bat spuma cu 2 linguri de apa, zaharul tos si cu zaharul vanilat. Se adauga galbenusurile. Am mai dat o tura cu mixerul. Am adaugat ingredientele solide: faina amestecata cu amidonul, cacaoa si praful de copt.
Am pus compozitia intr-o forma de tort de 24 cm diametrul, tapetata cu hartie de copt. Am copt aproximativ 20 min. am scos tortul din cuptor, am desprins hartia de copt si l-am pus pe un gratar pentru prajituri la racit.
Dupa racire am taiat blatul de tort in doua si am insiropat cu un sirop preparat din apa cu zahar, fiert pana ce se ingroasa putin, apoi, dupa ce am inchis focul, am adaugat lichiorul.
Ingrediente pentru crema:
- 500 g capsuni
- 500 ml frisca
- 1 plic intaritor pentru frisca
- 1 plic zahar vanilat
- 1 plic Tort-Gelee
Am curatat capsunile, am pus deoparte 100 g pentru ornat; 200g se taie feliute mici; 200 g se pun in paharul blenderului si se fac pasta.
Am batut frisca putin, am adaugat intaritorul si zaharul vaniliat. Am batut bine frisca , am adaugat pasta de capsuni si am mai mixat foarte putin. La sfarsit am pus capsunile taiate si am amestecat cu o paleta pentru ca aceste capsuni sa ramana cat de cat nezdrobite.
Pe blatul de jos am repartizat cam 90% din frisca ; am intins-o bine pe toata suprafata blatului, am nivelat si am pus cel de-al doilea blat. L-am insiropat si pe acesta.
Am acoperit cu frisca ramasa, am intins-o bine cu cutitul si deasupra am repartizat capsunile lasate pentru ornat, taiate in felii subtiri. Am preparat jeleul din praful de jeleu amestecat cu 2 linguri de zahar, am adaugat 150 ml apa si am pus la fiert cam 1 minut. Glazura astfel obtinuta am lasat-o sa se racoreasca (nu prea mult ca se ingroasa si nu o mai puteti repartiza frumos peste blat), apoi am intins jeleul pe toata suprafata tortului.
Si gata tortul! Este foarte simplu si usor de facut.

vineri, 22 mai 2009

RULOURI UMPLUTE CU FRISCA SI CAPSUNI


Intr-o zi fiind intr-un supermarket, din intamplare, pe un raft mai dosit, am dat peste rulouri gata coapte, numai bune de umplut. Mi-am adus aminte de vremurile copilariei, cand le gaseam in orice cofetarie, umplute cu bezea din albusuri. Nu am stat pe ganduri si mi-am pus doua cutii in cos. Cum este vremea capsunilor, am hotarat sa le umplu cu frisca si capsuni.
Ingrediente :
- 200 ml frisca lichida
300 g capsuni
- 200 g branza fina de vaci
- rulouri
Am batut frisca si am adaugat capsunii taiati nu prea marunt si branza de vaci.
Am omogenizat bine.

Crema rezultata am pus-o intr-un pos si am umplut rulourile.
Le-am lasat la frigider aproximativ 3 ore.
PS. Daca preferati crema mai dulce, puneti si zahar in frisca . Daca le faceti dupa aceasta reteta nu vor fi chiar atat de dulci, sunt mai racoroase.

PLACINTA CU BRANZA DE BURDUF SI CAS DE OAIE


Inca o zi calda de primavara, cu temperaturi de vara. E timpul pentru iarba verde, gratare incinse sau , de ce nu, vechile discuri din fonta, la moda in anii `80. Azi am hotarat, sau mai bine zis, mama a hotarat sa ne faca placinte dospite cu branza si cozi de ceapa. Un deliciu, le asteptam din vara trecuta. Amestecul de branzeturi cu cozile de ceapa verde este nemaipomentit. Numai mama le poate face atat de bune. Sa fiu cinstita pot spune ca si soacra mea le face bune.
Ingrediente aluat pentru placinta:
- 1 kg faina
- cca 50 ml lapte
- cca 100 ml apa
- 1 lingurita de sare
- 25 g drojdie
- 4 galbenusuri
- 30 ml ulei
- 1/2 lingurita zahar
Intr-un castron se freaca drojdia cu zaharul pana ce se lichefiaza, se adauga putin lapte caldut si doua linguri de faina si se lasa sa creasca aproximativ 15 minute.
Intr-un alt vas mai mare se cerne faina, in mijloc se pune maiaua crescuta, uleiul, galbenusurile, sarea, restul de lapte si apa. Se amesteca toate, apoi se framanta cu mana cateva minute, dupa care se lasa la cald sa creasca inca o data pe cat a fost.
Ingrediente pentru umplutura:
- 500 g branza de burduf
- 500 g cas de oaie
- 2 oua
- cozile de la doua legaturi de ceapa verde
Branza de burduf se marunteste, casul se da pe razatoarea cu gauri mari, cozile de ceapa se taie marunt; toate se amesteca bine cu ouale.
Cu o lingura se ia din aluat si se pune pe masa presarata cu faina; se intinde in foaie rotunda de cca 1 cm grosime, se pune umplutura ( din belsug, ca asa-i gustos ), se aduc marginile la mijloc, si se preseaza usor, apoi cu sucitorul ( facaletul ) se aplatizeaza sub forma de placinta.
Placintele se coc una cate una in discul de fonta.
Multumim mama! Au fost delicioase.

vineri, 15 mai 2009

SPAGHETE CU SARDINE


Aceasta reteta este foarte simpla, poate fi de post, se prepara foarte rapid, poate fi gatita intr-o dupa amiaza cand vii de la serviciu si nu ai nimic de mancare, dar ai o conserva de peste in camara, este o reteta accesibila oricarei gospodine aflata in criza de timp.
Ingredientele necesare:
- 100 g spaghete
- 1 conserva de 125 g de sardine in ulei
- 1 catel de usturoi
- 1 fir de ceapa verde
- 1 ardei iute
- o lingura de ulei de masline + uleiul din cutia de sardele
- piper
Spaghetele se fierb al dente intr-o cantitate mare de apa cu sare.
Se incinge uleiul intr-o tigaie si se calesc ceapa, ardeiul iute si usturoiul tocate. Se adauga pestele foarte putin zdrobit si uleiul din conserva. Spaghetele se scurg se trec pe sub un jet de apa rece apoi se pun in tigaia cu peste. Se amesteca bine de cateva ori apoi se aranjeaza pe farfurie.

joi, 14 mai 2009

MUFFINS CU CIOCOLATA

Acest desert l-am gasit pe blogul lui Maya - Muffins ciocolatosi -
o bunatate de desert.
Ingrediente:
- 250 g faina
- 1 plic praf de copt Dr.Otker
- 2 linguri cacao
- 175 g zahar
- 150 g ciocolata
- 250 ml lapte
- 90 ml ulei de floarea soarelui
- 1 ou
- o fiola esenta de vanilie
- 1/2 lingurita esenta de rom

Am amestecat faina, zaharul, zaharul vanilat, praful de copt, cacaoa; am taiat ciocolata cubulete mici si le-am pus peste ingredientele uscate.
Am adaugat uleiul, laptele, esenta de rom si oul si am omogenizat bine.
Cu o lingura am pus compozitia in tava de muffins, fiecare locas avand hartie speciala, si le-am dat la copt.
Cand au fost gata le-am pudrat cu zahar pudra.

PIEPT DE PUI CU OREZ

Ingrediente:
- 1 piept de pui dezosat
- 75 g orez cu bobul lung
- o cutie mica de boabe de porumb dulce
- 20 g stafide
- 100 g morcovi mici
- putin sofran
- oregano
- 1 fir de ceapa verde
- piper
- sare
- putin unt

Am spalat bine orezul cu apa calda, l-am scurs de apa. Intr-o tigaie am pus uleiul, orezul si l-am pus pe foc amestecand continuu, pana se prajeste putin orezul. Astfel nu se va mai lega si o sa ramana intreg la fierbere. Am adaugat stafidele, porumbul boabe, sofranul, oregano si putina sare, am pus apa cat sa acopere orezul si l-am lasat sa fiarba la foc mic, acoperit.
Intr-o alta tigaie, in putin unt, am prajit pieptul de pui, pe ambele parti, aproximativ 10 minute pe fiecare parte. La sfarsit am pus sare si piper.
Cand pieptul este gata am pus in tigaie ceapa verde taiata rondele si am mai prajit aproximativ 1 minut, nu mai mult.
Morcovii i-am pus intr-o cratita cu putin unt si 3-4 linguri cu apa si i-am fiert aproximativ 10 minute. Cand a scazut tot lichidul am pus o lingurita de zahar si l-am lasat sa se caramelizeze.

miercuri, 13 mai 2009

PAPANASI DIN BRANZA DE VACI CU GRIS



Ingrediente:
- 500 g branza de vaci
- 150 g zahar
- 100 g gris
- 200 g pesmet
- 2 oua
- 1 plic zahar vaniliat
- 1 plic aroma de portocala cu coaja rasa Dr.Otker
- 1 plic aroma de lamaie cu coaja rasa Dr. Otker
- putina sare
Mai intai am prajit pesmetul in putin unt si l-am pus la rece.
Branza de vaci am maruntit-o bine cu dosul furculitei, am amestecat cu ouale, cu aromele, si grisul.
Am luat cu lingurita cate putin din compozitie si, in palme, am modelat
cate un papanas in forma de bila.
Am pus pe foc o cratita cu apa si cu o lingurita de sare. Cand clocoteste apa, am pus papanasii, se trece cu spumiera pe sub ei, avand grija sa nu se lipeasca de fundul cratitei, apoi am pus capacul. I-am lasat sa fiarba la foc mic 10 - 15 minute, apoi am stins focul dar am lasat papanasii in apa fierbinte. Astfel grisul se umfla iar papanasii devin fragezi si pufosi.
Papanasii se scot cu spumiera, se scurg apoi i-am dat prin pesmetul amestecat cu zahar...
... si astia sunt papanasii din branza de vaci cu gris.

marți, 12 mai 2009

SUPA DE CARTOFI CU KAIZER SI USTUROI

Aceasta reteta am gasit-o pe blogul lui Diamond si mi-am spus ca-i musai sa o incerc si eu; si bine am facut. Supa este absolut delicioasa. Am primit aprecieri de la intreaga familie.
Ingrediente:
- 200 g carne de porc
- 150 g kaizer afumat
- 2 morcovi mijlocii
- 1 telina mica
- 1 ceapa
- 6 cartofi
- 250 ml smantana
- 1 catel de usturoi
- 1 lingura ulei
- sare
- piper
- vegeta
Carnea, kaizerul si cartofii se taie cubulete, telina se taie in doua, ceapa se taie marunt. Am schimbat putin reteta si am dat pe razatoare ambii morcovi.
Carnea si kaizerul le-am pus intr-o oala pe cuptor si le-am prajit. Cand au inceput sa-si schimbe putin culoarea am adaugat morcovii rasi si vegeta. La sfarsit am pus si ceapa .
Dupa 2 - 3 minute am adaugat apa in oala, am pus restul ingredientelor si am lasat la fiert.
Dupa ce s-a fiert carnea am scos telina afara din oala si am adaugat cartofii, sarea, piperul si am mai lasat pe foc aproximativ 20 minute. Dupa ce a trecut timpul necesar am tras oala de pe foc si am adaugat smantana subtiata cu putina zeama din supa si cu usturoiul zdrobit. Am pus inapoi oala pe foc pentru a da inca un clocot. La sfarsit am presarat peste supa patrunjel verde tocat.

Este o supa foarte gustoasa.

luni, 11 mai 2009

PREMII

11 Mai, o zi norocoasa, plina de premii. Aceste premii au fost oferite de Diana tuturor prietenilor de pe blogul ei, printre ei fiind si eu. Facandu-i o vizita nu am ezitat si am luat si eu cateva. Le ofer cu drag urmatoarelor gospodine ale caror bloguri sunt o sursa de inspiratie continua:

O ZI DEOSEBITA

Multumesc Bucatarasului Vesel pentru premiile oferite. Le ofer cu draga inima urmatoarelor super gospodine: Diamond, Laura`s Leckerein, Dora, Laura Adamache,

O ZI NOROCOASA

Dragii mei, aseară am avut parte de o mare surpriză. Am aflat că sunt una dintre câştigătoare la concursul bucătăraşilor, organizat de bucataras . M-am bucurat să aflu că am fost la egalitate de puncte cu Miha.

vineri, 8 mai 2009

PRIMUL MEU PREMIU

Primul "trofeu" primit de mine este de la Ala căreia îi mulţumesc foarte mult. Îl ofer la rândul meu, cu mare plăcere, tuturor blogurilor gustoase din lista mea precum şi celor care mă urmăresc.

marți, 5 mai 2009

TOCANITA DE CIUPERCI



Ingrediente:
- 1 kg ciuperci proaspete champignons
- 1 ceapa
- 1 legatura ceapa verde
- 1 lingurita boia de ardei
- 2 linguri de ulei
- 1/2 lingurita piper
- 2 linguri de faina alba
- 200 ml lapte
- 1 legatura patrunjel verde
Ciupercile se curata si se taie feliute. Intr-o cratita se pune uleiul, se adauga ceapa uscata taiata pestisori si ceapa verde taiata inele si se calesc la foc mic, se pune boiaua de ardei si piperul adaugandu-se apoi cipercile. Se adauga apa cat sa le acopere. Se fierb acoperite, la foc mic, circa 30 minute, pana cand se moaie ciupercile si scade apa ce o lasa
Faina se amesteca cu 200 ml lapte, adaugat cate putin ca sa nu faca cocoloase, se desarta peste ciuperci, potrivind de sare. Se lasa sa fiarba cateva clocote, ca sa se lege sosul.
Se ia cratita de pe foc si se adauga patrunjelul verde maruntit.
Tocanita de ciuperci este foarte buna cu mamaliguta.

sâmbătă, 2 mai 2009

IAHNIE DE FASOLE LA CEAUN

Fiind si azi o zi numai buna de iesit din casa, am profitat si am bucatarit la iarba verde. Dar nu obisnuitele gratare; mi-am indrepatat atentia tot spre o mancare traditionala, romaneasca. Iahnia de fasole este o mancare care se poate prepara in gradina, pe cuptor sau la ceaun, pe foc de lemne. Acest mod de pregatire dandu-i o savoare aparte, carbunii din lemn contribuind la aceasta.

Ingrediente:
- 700 g fasole boabe alba fiarta
- 3 legaturi de ceapa verde
- 200 g carnat proaspat
- 400 g carnat afumat
- 400 g pastrama de ceafa de porc
- 1 ardei gras rosu
- 700 ml suc de rosii
- 1 lingura de untura de porc
- 1 morcov
- sare
- piper
- pasta de ardei iute
- boia de ardei
- cimbru
- foi de dafin
- 1 lingura faina alba
- 2 cuburi Knorr cu gust de costita afumata


Se pune untura in ceaun, se adauga ceapa, ardeiul, morcovul, carnatul si pastrama, toate taiate feliute. Se lasa la calit, la foc potrivit, aproximativ 15 - 20 minute.
Se pune o jumatate de lingurita de boia de ardei, o lingurita de pasta de ardei iute, se amesteca si se mai lasa sa fiarba la foc mic pana se prajeste carnatul si se inmoaie legumele.
Se adauga fasolea boabe fiarta; am fiert-o cu o seara inainte acasa; am pus o lingura de faina alba, am adaugat sucul de rosii, mirodeniile si cuburile Knorr, si se lasa la fiert toate pentru a se omogeniza aromele si a se forma sosul . Dupa aproximativ 15 minute mancarea este gata.
Are un gust delicios datorita prepararii la ceaun, pe foc de lemne.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...