joi, 31 martie 2011

NEGRESA CU CREMA DE GHIMBIR

O prăjitură cu o cremă fină de cacao şi ghimbir.
Blat:
- 250 g zahăr
- 250 g unt
- 4 ouă
- coaja rasă şi zeama de la o portocală
- 300 g făină
- 50 g cacao
- un praf de copt
- 1 lingură rom
Cremă:
- 4 ouă
- 2 linguri cacao
- 300 g zahăr
- 200 g unt
- 10 g amidon alimentar
- 50 g ciocolată rasă
- 1 linguriţă ghimbir ras fin
- 1 linguriţă esenţă de rom
Pentru blat se freacă untul cu zahărul, se adaugă romul şi gălbenuşurile, pe rând, amestecând după fiecare, coaja rasă şi zeama de portocală .
Albuşurile se bat spumă tare şi se adaugă în compoziţia de gălbenuşuri. Se adaugă făina amestecată cu cacaoa şi praful de copt, amestecând uşor. Compoziţia se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se pune în cuptorul încălzit în prealabil unde se coace la foc potrivit.
Pentru cremă se pun într-o crăticioară cu fund dublu ouăle, romul, zahărul, amidonul, cacaoa şi ghimbirul ras. Se amestecă şi când compoziţia este omogenă se pune la bain-marie la foc potrivit.
Când amestecul se îngroaşă se ia crema de pe foc şi se mai amestecă 2 - 3 minute în ea, apoi se adaugă ciocolata rasă. Se lasă să se răcorească puţin apoi se pune untul şi se mixează. Se pune la frigider .
După răcire se taie blatul în două, se umple cu 3/4 din cremă, restul de cremă punându - se deasupra prăjiturii.

Având o cremă mai moale prăjitura se păstrează la frigider până în momentul servirii.

HUMMUS CU TAHINI



Astăzi am pregătit humus. Auzisem de mult de această mâncare arăbească, am mâncat de câteva ori dar niciodată nu am făcut în casă. Azi i-a venit rândul să o pregătesc.
Se folosesc foarte puţine ingrediente şi se prepară foarte simplu.

Pentru o porţie, cum este cea din imagine vă trebuie:

- 400 g năut (la conservă)
-2 linguri tahini (pasta de susan)
- 1 lingură zeamă de lămâie
- 2 - 3 căţei de usturoi
- sare
- piper
- ulei de măsline

Se scurge zeama din conservă într-un pahar iar năutul se pune într-un vas împreună cu cei doi căţei de usturoi. Se pasează năutul cu ajutorul unui blender, adăugând câte puţină zeamă din conservă până ce rezultă o pastă. Se adaugă sare, piper, zeama de lămâie şi pasta de susan (tahini) . Se amestecă bine; va rezulta o pastă fină. 
În compoziţia pastei se poate adăuga şi ulei de măsline.
Humusul stropește cu ulei de măsline, se pudrează cu puțină boia și se servește cu pâine arăbeasă.


duminică, 27 martie 2011

PRAJITURA MOKKA


BLAT:
- 7 ouă
- 200 g zahăr
- 200 g migdale măcinate
- 3 linguri făină
- 1 linguriţă praf de copt
- coajă de lămâie
- un vârf de cuţit de sare
CREMA:
- 2oo g unt
- 200 g zahăr pudră
- 3 gălbenuşuri
- 50 ml cafea espresso foarte concentrat
- 100 ml lapte
- 1 lingură făină
- 100 g migdale prăjite şi sfărâmate
GLAZURA:
- 100 g ciocolată albă
- 50 g unt
- 50 g cafea ness
Pentru blat se separă albulurile de gălbenuşuri; albuşurile se bat spumă cu zahărul , se adaugă pe rând gălbenuşurile, migdalele măcinate, făina amestecată cu praful de copt.
Compoziţia se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi se pune în cuptorul încins în prealabil unde se coace 30 minute la foc potrivit.

Pentru cremă se pune la fiert jumătate din cantitatea de lapte iar când dă în clocot se adaugă făina amestecată restul de lapte rece. Cînd s-a îngroşat se ia de pe foc şi se pune la rece.
Intr-o crăticoară se amestecă gălbenuşurile cu zahărul, apoi se pun pe foc mic şi se amestecă continuu până se îngroaşă puţin. Se adaugă migdalele prăjite şi sfărâmate cafeaua (eu am pus şi o linguriţă mică de zaţ ). Se pune şi aceasta la rece.
Blatul se taie în două . Crema de lapte se adaugă la crema de gălbenuşuri (pe rînd, numai câte o lingură o dată), se omogenizează foarte bine .
Pentru glazură se topeşte pe baie de aburi ciocolata albă împreună cu untul; când ciocolata s-a topit se adaugă nessul .
Se întinde crema peste primul blat apoi se acoperă cu blatul rămas.
Deasupra prăjiturii se întinde uniform glazura călduţă şi se decorează cu boabe de cafea trase în miere

O prăjitură bună pentru Sărbătorile care se apropie. Îmi pare rău că bucata de prăjitură din imagine nu este atât de perfectă, dar este singura pe care am reuşit să o salvez .

duminică, 20 martie 2011

TARTELETE CU SOMON


Pot fi un aperitiv, un mic dejun, o gustare seara lângă un pahar cu vin împreună cu prietenii, cert este că sunt foarte gustoase, simplu şi rapid de preparat.
Ingrediente pentru 6 porţii:
- aluat pentru foitaj (aprox. 350 g)
- 200 g somon afumat
- 250 ml smântână
- 200 g cremă de brânză cu verdeaţă
- 2 ouă
- 1 ceapă roşie
- 30 g parmezan ras
- sare, piper
Somonul se taie cubuleţe (se păstrează 6 fâşii pentru decor); ceapa se taie mărunt.
Se amestecă crema de brânză cu 1/4 din smântână, se adaugă somonul şi ceapa, sare şi piper.
Formele de tartă se ung cu unt. In fiecare formă se pune câte o foaie de aluat şi se repartizează câte 2 - 3 linguriţe din amestecul de brânză cu somon.
Se bat ouăle cu un praf de sare şi piper, se adaugă restul de smântână şi se toarnă în fiecare formă.
La fiecare porţie se pune câte o fâşie din somonul păstrat
Formele de tartă se pun într-o tavă de aragaz şi se dau la cuptorul încins pentru 30 minute.

marți, 15 martie 2011

TORT EGIPTEAN

Fiind o ocazie mai specială, pentru duminica trecută, am preparat acest tort a cărei reţetă am găsit-o pe multe bloguri de bucătărie sau pe situri culinare.
In general modul de preparare al acestui delicios tort este identic.
Iată ce am folosit pentru prepararea unei foi de tort:
- 2 albuşuri
- 2 linguri de zahăr
- 1/2 lingură făină
- 40 g alune măcinate
Crema 1:
- 6 gălbenuşuri
- 6 linguri de zahăr
- 340 ml lapte
- 2 linguri amidon
- 170 g unt
- esenţă de vanilie
Crema 2:
- 200 ml frişcă lichidă
- 150 g zahăr
- 120 g nuci zdrobite
La ingrediente am pus porţia pentru prepararea unei foi. Se fac trei astfel de foi.
Se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul şi se bate până ce ascesta se topeşte.
Făina se amestecă cu alunele măcinate şi se adaugă la albuşuri.
Compoziţia se pune pe fundul formei de copt torturi ( cu diametrul de 24 cm) unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se coace la foc mic timp de 25 minute. Se procedează la fel cu a doua şi a treia foaie.
Pentru crema 1 punem gălbenuşurile într-o crăticioară şi le amestecăm cu amidon şi zahăr.
Se adaugă laptele treptat şi se pune crăticioara pe foc mic, amestecând continuu.
Se lasă pe foc mic până se îngroaşă apoi se ia de pe foc şi se pune la rece.
Pentru crema 2 se topeşte zahărul, se adaugă nuca zdrobită apoi se pune într-o farfurie unsă cu unt şi stropită cu puţină apă. Se lasă să se răcească.
In mixer se spumează untul apoi se adaugă câte o lingură din crema de gălbenuşuri.
Se amestecă foarte bine până ce rezultă o cremă foarte fină . Se adaugă esenţa de vanilie.
Se scoate zahărul caramel de pe farfurie, se pune într-o pungă de plastic şi se zdrobeşte cu un ciocan de bucătărie. Frişca se bate până se întăreşte şi se adugă caramelul zdrobit. Se amestecă uşor .
Toate fiind pregătite se poate trece la asamblarea tortului: se pune o foaie , 1/3 din crema de gălbenuşuri, 1/3 din crema de frişcă, o altă foaie, alte două creme, ultima foaie, crema de gălbenuşuri şi frişcă.
Tortul nu se îmbracă, se dă la rece de seara până dimineaţa sau la frigider pentru câteva ore.

Este un tort super delicios, simplu de preparat şi ieftin .

luni, 7 martie 2011

PRAJITURA CU CREMA DE PORTOCALE


O prăjitură pentru toate mamele şi femeile din lume ! La mulţi ani de 8 Martie!
Ingrediente pentru blat:
- 8 ouă
- 200 g zahăr
- 150 g făină
- 30 g cacao
- 60 ml ulei
- 1/2 plic praf de copt Dr. Otker
Ingrediente pentru cremă:
- 2 plicuri praf pentru budincă cu aromă de frişcă
- 100 g zahăr
- 500 ml lapte
- 200 g unt
- zeama de la o portocală
- zeama de la 1/2 lămâie
Ingrediente pentru sirop:
- 300 ml apă
- 150 g zahăr
- esenţă de rom
Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă. Se adaugă zahărul şi se bate spuma în continuare până se întăreşte. Se adaugă gălbenuşurile unul câte unul,
uleiul în fir subţire şi cacaua amestecată cu făina şi praful de copt.
Compoziţia se pune în tava tapetată cu ulei şi făină şi se dă la cuptor 20 minute, la foc mijlociu. Pentru cremă se pune laptele într-o crăticioară pe foc, se adaugă zahărul ; praful de budincă se amestecă cu câteva linguri de lapte rece şi se toarnă peste laptele care este pe punctul de fierbere. Se amestecă continuu pentru a nu se face cocoloaşe, se adaugă zeama de portocale şi cea de lămâie. Se ia de pe foc şi se pune la rece.
Crema de budincă răcită se adaugă treptat la untul frecat spumă .
Blatul rece se taie în două şi se însiropează fiecare foaie cu siropul preparat din apă şi zahăr fiert 5 minute şi apoi răcit. Jumătate din crema obţinută se repartizează pe primul blat.
Am pus prăjitura în frigider pentru o oră, apoi am porţionat-o şi am pus restul cremei în cornet şi am ornat fiecare pătrat.
Deasupra am presărat ciocolată tăiată.

Este prima prăjitură la care am folosit poraful de budincă pentru cremă. S-a dovedit a fi o încercare delicioasă.

sâmbătă, 5 martie 2011

PĂSTRĂV CU PORUMB ŞI BROCCOLI


O cină uşoară şi sănătoasă în acelaşi timp, este peştele cu legume.
Pentru cina de ieri seară am preparat păstrăv cu broccoli şi boabe de porumb dulce.
Pentru o porţie aveţi nevoie de :
- 1 păstrăv de dimensiuni mici
- 150 g broccoli
- 100 g boabe de porumb dulce (din conservă)
- 20 g unt
- 1 lingură făină
- 1 lingură ulei de măsline
- 1 linguriţă oregano uscat
- sare , piper
Broccoli se desfac în bucheţele şi se fierb în apă cu sare 20 minute.
Păstrăvul se curăţă ( eu am îndepărtat capul şi coada peştelui), se spală şi se şterg cu un şervet absorbant. Se presară cu sare şi piper şi se dau prin făină.
Broccoli fiert se scurge bine de apă şi se pune într-o tigaie în unt şi uleiul de măsline încins. Se adaugă boabele de porumb, se lasă 5 minute să se călească,
apoi se pune păstrăvul. Se presară oregano, se acoperă tigaia şi se lasă 10 minute să se călească înăbuşit, apoi se scoate capacul, se întoarce păstrăvul şi se mai lasă 6 - 7 minute.
La final, în farfurie, păstrăvul se stropeşte cu zeamă de lămâie.
Uşor, rapid şi sănătos.
Preparat după o idee din "Bucătăria pentru toţi".
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...