Se afișează postările cu eticheta somon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta somon. Afișați toate postările

joi, 22 ianuarie 2015

FUSILLI CU ZUCCHINI SI ANŞOA


În urmă cu câteva zile am cumpărat de la Lidl, un borcănel de anşoa în ulei de măsline. Puteam folosi fileurile de anşoa pe bruschette (le-am încercat deja şi sunt foarte bune) sau să le combin cu dovlecelul din cămară alături de o porţie de paste. Am ales ultima variantă. 


Ingrediente:
- 1 buc. zucchini
- 200 g paste fisilli
- 50 g file de anşoa
- 1 căţel de usturoi, tocat
- 1/2 ardei iute roşu, tocat
- 2 linguri ulei de măsline

Mai întâi se spală bine dovlecelul, se şterge cu un prosop curat, se taie felii de cca 3 - 5 mm apoi fiecare felie se taie în patru sau la fel de bine puteţi să tăiaţi dovlecelul în cubuleţe. 
Într-o tigaie încăpătoare se încinge uleiul,  se adaugă dovleceii, usturoiul, ardeiul iute şi anşoa. Se gătesc toate la foc mediu aproximativ 8 - 10 minute sau până se înmoaie dovleceii. 


Pastele se fierb în apă cu sare, conform indicaţiilor de pe pachet, se scurg de apă şi se adaugă în tigaia cu sos de dovlecel şi anşoa. Se amestecă şi, dacă este cazul,  se condimentează cu sare şi piper. (La mine nu a fost cazul deoarece anşoa folosită era conservată în ulei de măsline şi sare).


Se porţionează pe farfurii şi se servesc fierbinţi.


Poftă bună!

miercuri, 27 august 2014

SOMON SUB CRUSTA


Somonul sub crustă de pesmet cu cimbru este o alternativă foarte gustoasă la somonul preparat la grătar sau în cuptor. Cimbrul îi conferă peştelui astfel preparat o aromă specială.


- 4 fileuri de somon
- 60 g unt
- 1 lămâie
- 1 limetă
- 1 lingură  cimbru uscat
- 1 legătură cimbru verde
- 1 1/2 linguriță sare de mare
- 2 lingurițe pudră ”Marinată pentru somon” 
- 1 cățel de usturoi
- 5 linguri pesmet mare făcut în casă 

Se spală ușor carnea,  se șterge cu un prosop apoi se pudrează cu  ” Marinată pentru somon ” (se poate achiziționa de la păstăidevanilie.ro).  Se pun fileurile într-un castron, se stropesc cu o lingură zeamă de lămâie, se acoperă cu folie și se dau la frigider pentru cca 2 ore.
În mojar se pisează cățelul de usturoi împreună cu sarea de mare, se adaugă untul, cimbrul uscat și pesmetul. Se omogenizează şi în final se adaugă coaja rasă de lămâie.



Fileurile de somon se aşează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt; se acoperă cu amestecul din pesmet şi frunzuliţe de cimbru verde.


Se coace peştele cca 30 de minute în cuptorul încins la 190 de grade C. 


Fileul astfel preparat se poate servi alături de cartofi la cuptor, cartofi pai sau o garnitură de orez sau chiar legume coapte, stropit cu zeamă de limeta.



Poftă bună!

duminică, 29 decembrie 2013

CUBURI CU BRANZA SI SOMON




Pentru masa de Revelion am pregătit nişte delicioase cuburi cu brânză şi somon. Se potrivesc perfect lângă  preparate din carne, brânzeturi, sau salate.  Reţeta este foarte simplă. Am pornit de la vechea mea ruladă şi am preparat cuburile cu brânză, prezentate vouă anul trecut,  ajungând acum la aceste cuburi cu brânză şi somon. 


Ingrediente pentru blat:
- 4 ouă
- 20 g unt
- 4 linguri de făină
- 500 ml lapte
- un praf de sare

Ingrediente pentru crema de brânză:
-  150 g brânză cremoasă de vaci
- 150 g brânză de burduf
- 200 g brânză Philadelphia
- 150 g smântână + 3 linguri
- 200 g somon afumat
- 1 legătură mărar verde


Pentru blat se pun laptele şi untul într-un vas din metal sau sticlă. Vasul se pune pe bain-marie. Când laptele începe să fiarbă se ia vasul de pe bain-marie şi se adaugă făina. Se amestecă bine cu telul apoi vasul se pune la rece.
În compoziţia rece se adaugă câte un gălbenuş, amestecând bine după fiecare până la încorporare. 
La sfârşit se adaugă albuşurile bătute spumă cu un praf de sare. 
Aluatul se pune într-o tavă mare de 37/24 cm tapetată cu hârtie de copt, unsă cu puţin unt. Se coace în cuptorul încălzit la 170 de grade C. aproximativ o oră. 


Cât se coace aluatul se prepară compoziţia din brânzeturi, amestecând cu mixerul cele trei tipuri de brânză (se pot folosi şi alte tipuri ) şi smântâna până devin cremoase. Se scoate 1/3 din crema de brânză iar în restul cremei se adaugă somonul tăiat cubuleţe (se păstrează 2 linguri pentru ornat) şi mărarul tocat.


Blatul rece se unge cu cele trei linguri de smântână apoi se taie în două. Peste o parte de blat se pune amestecul de brânzeturi cu somon apoi se acoperă cu celălalt blat.  


Deasupra se unge cu crema de brânză fără somon rămasă. 
Se porţionează în cubuleţe şi se ornează cu somon şi mărar tocat.





Poftă bună!

joi, 14 noiembrie 2013

RISOTTO CU SOMON


Poate nu ştiaţi dar, în Italia,  risotto este considerat un "fast food"  fiindcă se găteşte foarte repede şi e suficient să fie lăsat să fiarbă în clocote mici, să fie amestecat din când în când, timp în care vă puteţi ocupa şi  de alte lucruri. Nu o spun eu ci Jamie Oliver, care în călătoriile lui prin Italia a întâlnit mame tinere ce preparau acest preparat, care, deşi pentru mulţi britanici este un eveniment culinar, acestea îl preparau fiind foarte simplu şi gătitul durează doar 20 de minute. După reţeta lui Jamie Oliver am gătit şi eu un risotto alb. 


Ingrediente pentru 6 porţii:
- 1, 1 litri supă de legume
- 2 linguri ulei de măsline
- 20 g unt
- 1 ceapă mare, curăţată şi tocată mărunt
- 2 căţei de usturoi. curăţaţi şi tocaţi
- 1/2 ţelină, curăţată şi tocată mărunt
- 400 g orez alb
- 2 pahare de vin alb sec
- sare de mare
- piper negru proaspăt măcinat
- 70 g unt
- 115 g parmezan proaspăt ras
- 6 buc. medalion de somon

 Se încălzeşte supa. Uleiul de măsline şi 20 g unt se pune într-o cratiţă, se adaugă ceapa, usturoiul şi ţelina şi se călesc la foc foarte mic circa 15 minute, fără să se rumenească. Când legumele s-au înmuiat se adaugă orezul şi se măreşte puţin flacăra aragazului. Orezul va începe să se prăjească încet, timp în care se amestecă continuu. 


După un minut orezul va fi uşor transparent. Se adaugă vinul amestecând în continuare până ce alcoolul se va evapora, dând orezului un gust plăcut. 
După ce orezul a absorbit vinul se adaugă primul polonic de supă fierbinte şi un praf de sare. Se micşorează flacăra pentru ca stratul de orez din exterior să nu fiarbă prea repede. Se adaugă în continuare supă, polonic cu polonic, amestecând şi scoţând prin frecare amidonul cremos din boabele de orez. Se aşteaptă de fiecare dată să se absoarbă supa înainte de a adăuga polonicul următor. Totul va dura aproximativ 15 minute. 
Dacă orezul nu este fiert se mai adaugă supă până când acesta devine moale, dar opune rezistenţă la mestecat. Se potriveşte de sare şi piper. 



Se ia orezul de pe foc şi se adaugă 70 g unt şi parmezanul. Se amestecă bine. Se pune capacul şi se lasă orezul să stea 2 minute. Aceasta este cea mai importantă parte pentru a reuşi un risotto perfect, cremos. 


Somonul se unge cu puţin ulei de măsline, se condimentează cu sare şi piper şi se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se dă la cuptor pentru 30 - 35 minute. 



Risotto se serveşte cât mai repede, cât îşi păstrează textura frumoasă. 


Poftă bună!

luni, 17 iunie 2013

FARFALLE CREMOASE CU SOMON


Pentru o cină uşoară vă propun o delicioasă cremă de smântână dulce cu somon alături de nişte paste din grâu dur, presărate  din belşug cu mărar proaspăt. 



Ingrediente pentru 2 persoane:
- 350 g paste farfalle
- 130 g  somon afumat
- 200 ml smântână dulce pentru gătiit
- 20 g unt
- 1 lingură ulei de măsline
- 1 ceapă verde
- 1 fir de usturoi verde 
- 1 legătură mărar verde 
- 2 linguri zeamă de lămâie
- 2 linguri coniac
- sare, piper

Am pus pastele la fiert în apă cu sare.
Într-o tigaie am pus la încins uleiul de măsline  şi untul;  am adaugat ceapa şi usturoiul verde tocat (cu tot cu frunze).  Am amestecat de 2 - 3 ori apoi am adaugat somonul tăiat cubuleţe. Se gătesc împreună 3 - 4 minute. 
 Am pus smântâna dulce amestecând până ce aceasta se îngroaşă şi formează cu sos cremos (aproximativ 2 - 3 minute). La sfârşit am adaugat zeama de lămâie şi coniacul. După 1 minut am stins focul şi am pus pastele fierte şi strecurate.


Am adăugat mărarul verde tocat şi am omogenizat bine toate bunătăţile.


Gustul intens al somonului afumat s-a potrivit tare bine cu dulceaţa smântânii, mărarul tocat şi zeama de lâmâie.

Poftă bună!

sâmbătă, 16 martie 2013

SOMON LA GRATAR


O cină uşoară  sau un prânz delicios. Indiferent pentru ce masă a zilei  alegeţi consumarea acestui  preparat vă spun că nu o să regretaţi. Nu este o reţetă complicată.  Iată ce am folosit:


- 3  medalioane de somon
- 1 lingură cimbru uscat
- 1 linguriţă rozmarin uscat
- 1 lingură sos de soia
- 1 lingură muştar franţuzesc
- 1/2 linguriţă piper 
- sare
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 lămâie
- 1/2 linguriţă pastă de ardei iute Eros Pista

Se spală şi se curăţă de solzi şi oase somonul (dacă mai este cazul) apoi se tamponează cu un şervet.
Intr-un borcan se pun cimbru, rozmarin, sos de soia, muştar, piper, ulei şi zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie. Se închide borcanul şi se agită de câteva ori  pentru a se amesteca ingredientele. Sosul rezultat se pune peste medalioanele de somon, se amestecă bine  şi se dă la frigider pentru 2 - 3 ore.
Medalioanele de somon se pun pe grătarul încins unde se lasă 7-10 minute pe o parte apoi se întorc cu ajutorul unei palete şi se mai lasă pe grătar 6 - 7 minute. Pe bucata mea de somon am pus şi pastă de ardei iute. 


Un deliciu. Noi l-am servit cu broccoli dar este la fel de bun lângă o garnitură de cartofi sau alte legume.


Poftă  bună!

vineri, 1 februarie 2013

RULOURI DE SOMON


Iată-ne în faţa unui nou weekend. Delicioasele rulouri de somon cu brânzeturi ar fi ideale ca gustări sau aperitive pentru zilele ce tocmai se arată.



- 300 g somon afumat tăiat felii subţiri 
-  120 g brânză Almette
- 150 g brânză Philadelphia
- 100 g brânză grasă de vaci
- mărar verde
- măsline verzi umplute cu gogoşar roşu
- măsline negre 
- pătrunjel verde
-  piper măcinat, sare
- 1/2 lime

Cu ajutorul unui mixer, la viteză medie, se amestecă brânzeturile. Se asezonează cu sare şi piper măcinat.
Se adaugă mărarul tocat fin.
Crema de brânzeturi obţinută se întinde peste feliile de somon şi se rulează strâns. Se dau la rece. 
După 3 - 4 ore se scot şi, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit, fiecare rulou se taie oblic. 


Rulourile astfel obţinute se pun pe farfurie, se presară mărar şi pătrunjel verde tocat, măsline feliate.
Deasupra se stropesc cu câteva picături de suc de lime. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...