Se afișează postările cu eticheta ciocolată. ganache. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ciocolată. ganache. Afișați toate postările

marți, 8 septembrie 2015

CUPCAKES CU AFINE SI CIOCOLATA


Bine v-am regăsit. 


Ingrediente : 
- 200 g făină
- 100 g zahăr
- 100 g zahăr brun
- 125 g unt moale
- 2 ouă mari
- 40 g cacao
- 200 ml apă fierbinte
- 50 g ciocolată amăruie
- 50 g ciocolată cu lapte 
- 1 linguriţă ( rasă) praf de copt
- 1/2 linguriţă bicarbonat
- 1/4 linguriţă sare fină
- 100 g afine (pot fi congelate)

Crema de ciocolată:
- 300 ml frişcă 
- 200 g ciocolată cu lapte
- 100 g ciocolată amăruie
- 50 g afine proaspete

Începem cu pregătirea cremei de ciocolată: frişca lichidă se pune într-un vas la foc mic; se adaugă ciocolata tocată, amestecând continu până la topirea acesteia, se ia de pe foc şi se dă la rece pentru 3 - 4 ore. Atenţie! Frişca nu se fierbe!
Cuptorul se încălzeşte la 180 de garde C. 
Cacaoa se dizolvă în apa fierbinte, se pune pe foc, se dă un clocot apoi se pune la rece.
Se amestecă făina cu praful de copt, bicarbonatul şi sarea. 
În vasul mixerului  se pune untul moale, zahărul alb şi cel brun. Se mixează până rezultă o cremă. Se adaugă, pe rând câte un ou, mixând după fiecare până la încorporare completă. Se opreşte mixerul şi se adaugă siropul de cacao rece. Se amestecă uşor apoi, lingură cu lingură, se adaugă amestecul de făină. 
La sfârşit se adaugă ciocolata cu lapte şi cea amăruie tocată şi afinele 


Aluatul se repartizează în tava specială pentru muffins căptuşită cu hârtie.
Tava se dă la cuptor cca 20 - 30 de minute. După ce s-au copt, se scot din tavă şi se lasă să se răcească.
Între timp  se mixează frişca cu ciocolata, rezultând o cremă spumoasă. Crema se pune în poch şi se repartizează peste  fiecare cupcakes. La sfârşit, peste cremă, se pun şi câte 4 - 5 afine. 



sâmbătă, 12 aprilie 2014

PRAJITURA "REGINA MARIA"




Se găsesc o multitudine de reţete pentru prepararea acestei prăjituri. În cofetării am văzut şi varianta aceasta, cu blat de pandispan şi blat de bezea, dar am văzut  şi varianta cu 4  foi din bezea.
Eu am ales varianta cu pandispan. Va urma şi cea cu foi în curând. Este o prăjitură foarte bună, pe placul celor care iubesc prăjiturile cu nuci şi bezea.  



Ingrediente pandispan:
- 4 ouă
- 100 g zahăr
- 75 g făină
- 5 g praf de copt
- 1 lingură apă rece

Ingrediente blat bezea:
- 5 albuşuri
- 150 g zahăr
- 1 lingură făină (15 g)
- 175 g nucă zdrobită

Ingrediente cremă:
- 200 g unt de 82 % grasime
- 190 g zahăr pudră
- 5 gălbenuşuri
- 1 lingură cacaco Dr. Oetker 

Încălzim cuptorul la 180 grade Celsius.
Pentru prepararea blatului de pandispan se separă ouăle. Albuşurile se bat spumă, se adaugă treptat zahărul şi apa rece. Gălbenuşurile se adaugă unul câte unul, amestecând uşor după fiecare şi la sfârşit se pune făina amestecată cu praful de copt. Compoziţia se pune într-o tavă de 30/22 cm tapetată cu hârtie de copt şi se dă la cuptor pentru 20 - 25 de minute. Imediat ce se scoate tava din cuptor, se întoarce, se scoate blatul şi se îndepărtează hârtia apoi se pune pe un grătar sau blat din lemn. 
Intre timp ne ocupăm de blatul bezea: cu mixerul la viteză maximă se bat  albuşurile spumă tare. Se adaugă zahărul şi după ce acesta s-a topit,  se opreşte mixerul şi se adaugă nuca amestecată cu făina. Se amestecă uşor cu o lingură. Compoziţia se toarnă într-o tavă de 30/22 cm tapetată cu hârtie de copt unsă cu puţin unt, se dă la cuptor şi se coace aproximativ 20 de minute. Se scoate tava din cuptor, se lasă 2 minute să se răcorească apoi se îndepărtează hârtia şi blatul se pune pe un grătar să se răcească.
Pentru prepararea cremei se mixează gălbenuşurile cu 150 g zahăr până devin cremoase. Se pune cacao, se omogenizează, apoi vasul se pune pe bain-marie şi se fierbe. Când crema s-a îngroşat se ia de pe foc şi se pune la rece. Untul se spumează cu 40 g de zahăr apoi se adaugă lingură cu lingură în crema rece de gălbenuşuri.  
Prăjitura se asamblează astfel: pe suportul pentru prăjituri se pune blatul de pandispan, jumătate din cremă care se întinde uniform, blatul de bezea şi la sfârşit se întinde crema rămasă. 


Peste prăjitură se poate întinde o glazură de ciocolată sau fulgi de ciocolată albă şi neagră aşa cum am pus eu.


Poftă bună!

vineri, 26 octombrie 2012

PRAJITURA CU ALUNE SI CREMA GANACHE


Pentru iubitorii de ciocolată ( adică toată familia)  am preparat această prăjitură. Sunt convinsă că şi printre voi, cei ce mă vizitaţi,  sunt amatori de ciocolată şi alune. Dacă vă place nuca puteţi înlocui alunele din blat cu nucă. 


Ingrediente blat:
- 6 ouă
- 150 g zahăr
- 60 g alune măcinate
- 40 g făină
- 10 g cacao
- 1 linguriţă praf de copt

Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare; gălbenuşurile se freacă cu zahărul până devin cremoase. 
Făina se amestecă cu cacao, alunele prăjite şi măcinate şi praful de copt.


In spuma de albuşuri se adaugă crema de gălbenuşuri,  apoi câte o lingură din amestecul de făină,  amestecând uşor până la integrarea completă a acesteia. 


Compoziţia se împarte în două. Se vor coace două blaturi în tava de 25/26 cm tapetată. După părerea mea este mai uşor să coci două blaturi, pe rând, decât să coci un blat care apoi să fie tăiat în două. 


Ingrediente cremă:
- 350 ml frişcă Hulala
- 2 ciocolate Poiana cu alune
- 1 ciocolată neagră cu 70 % cacao
- 100 g alune prăjite şi zdrobite 

  Frişca se pune într-un vas cu fund dublu, se adaugă ciocolata tăiată sau ruptă . 
Vasul se pune pe foc mic până se topeşte ciocolata (aveţi grijă să amestecaţi continuu şi să nu lăsaţi frişca să ajumgă la punctul de fierbere). Se dă câteva ore la rece sau  se lasă de seara până dimineaţa. Important este ca frişca să fie foarte rece când se va bate pentru cremă.  Cu cât este mai rece cu atât se va bate mai bine.


 Frişca  cu ciocolată se bate cu mixerul la viteză maximă apoi mai mult de jumătate din crema rezultată se întinde uniform peste un blat.  


Se acoperă cu al doi-lea blat apoi se acoperă cu restul de cremă. 
150 ml frişcă se bate cu puţin întăritor pentru frişcă . 
Prăjitura se porţionează urmând ca fiecare bucată să fie decorată cu câte o avelină de frişcă ,


ciocolată  topită şi câte o bomboană de ciocolată cu alune.


Să aveţi un week-end minunat!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...