vineri, 15 februarie 2013

BRUSCHETTE CU PROSCIUTTO


Ce spuneţi de acest mic dejun pentru  week-end? Eu l-am făcut week-endul trecut. Gustos şi săţios. 


Iată ce vă trebuie:
- 12 felii pâine cu măsline
- 120 g mozzarella
- 100 g prosciutto
- 1 căţel de usturoi
- ulei de măsline
- sare cu aromă de roşii, oregano şi busuioc

Se încălzeşte cuptorul la 180 grade apoi se comută butonul de la cuptor numai pentru încălzirea la gril. 
Pâinea feliată şi se pune în prăjitorul de pâine pentru 1 - 2 minute. 
Fiecare felie se freacă cu usturoi şi se pun câţiva stropi de ulei de măsline. Deasupra se pune câte o felie de mozzarella. Se condimentează cu sare aromată.


Mozzarella se acoperă cu felii de prosciutto.  


Feliile de pâine se pun într-o tavă şi se dau la cuptor, sub gril,   până se topeşte mozzarella. 


marți, 12 februarie 2013

PASTRAV LA CUPTOR


Aţi cinat? Noi da. O cină uşoară şi sănătoasă.  


- păstrăv ( o bucată/porţie)
- amestec legume ( 200 g/porţie)
- felii lămâie ( 2-3 felii/porţie)
- usturoi (1-2 căţei/porţie)
- sare, piper, 
- unt topit
- ulei de măsline
- cimbru uscat
- ardei iute uscat

Încălzim cuptorul la 180 grade.
Peştele curăţat şi spălat se tamponează cu şerveţele de hârtie. Uleiul se amestecă cu cimbru, sare, piper şi unt topit. Cu acest amestec se unge peştele pe ambele părţi exterioare şi în interior. La fel şi folia de aluminiu  pe care se aşează peştele. In interiorul fiecărei bucăţi de peşte se pune câte o crenguţă de cimbru şi un căţel de usturoi. Deasupra peştelui punem felii de lămâie şi ardei iute .


Folia de aluminiu se închide şi se dă la cuptor. După 20 de  minute se scoate din cuptor şi se desface folia apoi se mai dă la cuptor pentru 6-7 minute pentru ca peştele să prindă puţină culoare.


A fost tare bun alături de legume fierte şi stropite cu ulei de măsline şi un sos de iaurt cu un căţel de usturoi. 

joi, 7 februarie 2013

PRAJITURA "MAGDA"


De ce Prăjitura Magda? Aşa figura în caietul meu de reţete. Reţeta mi-a fost dată de o colegă de serviciu, Magda în urmă cu mulţi, mulţi ani.  Aşa i-a rămas numele în caiet, aşa i-am spus şi eu aici.
 Indiferent sub ce nume apare, prăjitura este delicioasă. Gustul blatului de bezea cu nucă şi crema de migdale îmbinându-se perfect.


Ingrediente blat:
- 5 albuşuri
- 200 g zahăr
- 150 g nucă măcinată
- 2 linguri făină 

Ingrediente cremă:
- 200 g unt 
- 150 g zahăr pudră
- 200 ml lapte
- 2 linguri făină
- 5 gălbenuşuri
- esenţă de migdale

Ingrediente ornare:
- 100 g zahăr
- 60 g nucă tăiată şi prăjită 


Pentru blat se bat albuşurile spumă cu zahăr. Se adaugă nuca măcinată amestecată cu făina. Se omogenizează uşor cu o paletă sau lingură din lemn. Bezeaua se pune în tava (30/22cm) tapetată cu hârtie de copt şi se dă la cuptor pentru aproximativ 25 minute. Se face proba cu scobitoarea: blatul prăjiturii se înţeapă cu o scobitoare, dacă aceasta iese curată blatul este copt. 


Intre timp se prepară crema: gălbenuşurile se amestecă cu făina şi puţin lapte. Restul laptelui se pune într-un vas pe foc. Când laptele dă în clocot se adaugă amestecul de gălbenuşuri. Vasul se pune pe bain-marie şi se amestecă până se formează o cremă mai groasă. Se ia de pe foc, se adaugă esenţa de migdale şi se dă la rece pentru 3 ore sau de seara până dimineaţa.   Untul se freacă spumă cu zahărul.
 Crema de migdale se adaugă lingură cu lingură la spuma de unt, următoarea porţie de cremă adăugându-se numai după ce precedenta a fost integrată complet în unt. 
Se porţionează blatul de tort apoi se pune crema. Eu am ales să fac rondele din blat,  deasupra fiecăreia  punând  câte o porţie de cremă. 


Pentru ornare am făcut un caramel din  zahăr apoi am pus nucile prăjite şi tocate. L-am scos pe o farfurie cu puţină apă şi l-am pus la rece. 


După răcire, cu ajutorul unui ciocan de bucătărie am zdrobit caramelul  şi l-am presărat peste fiecare porţie.


Dacă nu doriţi ca prăjitura să  arate festiv şi o preparaţi  pentru o zi de duminică,  lăsaţi blatul întreg, îl acoperiţi cu cremă, nivelaţi uniform  iar deasupra puneţi caramelul zrdobit. Porţionaţi în cubuleţe sau dreptunghiuri.  Vă asigur că oricum o porţionaţi,  gustul prăjiturii este acelaşi. 

duminică, 3 februarie 2013

PULPA DE CURCAN LA CUPTOR


Poate deja aţi hotărât ce puneţi pe masa de prânz din această  zi. Pentru cei care nu s-au hotărât  sau pentru duminica viitoare, vin cu o sugestie:  pulpă de curcan la cuptor. La noi a fost foarte apreciată duminica trecută.

Aveţi nevoie de :
- 1 pulpă mare de curcan 
- 300 g morcovi 
- 1 măr
- 3 frunze de salvie 
- 1 crenguţă de rozmarin verde

Pentru marinată:
- 1/2 linguriţă cimbru uscat
- 1/2 linguriţă busuioc uscat
- 1/2 linguriţă rozmarin uscat
- 1 linguriţă praf de chili
- 1 linguriţă muştar boabe de Dijon
- 1oo ml vin 
- 1 ceapă 
- 3 căţei de usturoi
- 1 lingură ulei de măsline
- sare, piper

Intr-o pungă  rezistentă puneţi mirodeniile uscate, muştarul, uleiul, vinul, condimentele, ceapa tăiată peştişori şi usturoiul zdrobit. Închideţi punga şi agiaţi pentru omogenizare.
 Pulpa de curcan spălată şi ştearsă de apă se introduce în pungă, se sigilează şi se dă la rece pentru 2 - 3 ore.


Pulpa de curcan marinată se pune într-o tavă alături de marinata în care a stat. Se acoperă cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor la o temperatură de 190 grade.


După o oră se scoate tava din cuptor şi se pun cartofi tăiaţi sferturi,  morcovi şi un măr tăiat felii. 
Se pune din nou folia şi se mai lasă la cuptor 30 minute.


Se scoate folia de aluminiu, se ridică temperatura cuptorului la 220 grade şi se mai lasă tava în cuptor 
15 minute sau până când pulpa se rumeneşte frumos. 


Un deliciu. 


vineri, 1 februarie 2013

RULOURI DE SOMON


Iată-ne în faţa unui nou weekend. Delicioasele rulouri de somon cu brânzeturi ar fi ideale ca gustări sau aperitive pentru zilele ce tocmai se arată.



- 300 g somon afumat tăiat felii subţiri 
-  120 g brânză Almette
- 150 g brânză Philadelphia
- 100 g brânză grasă de vaci
- mărar verde
- măsline verzi umplute cu gogoşar roşu
- măsline negre 
- pătrunjel verde
-  piper măcinat, sare
- 1/2 lime

Cu ajutorul unui mixer, la viteză medie, se amestecă brânzeturile. Se asezonează cu sare şi piper măcinat.
Se adaugă mărarul tocat fin.
Crema de brânzeturi obţinută se întinde peste feliile de somon şi se rulează strâns. Se dau la rece. 
După 3 - 4 ore se scot şi, cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit, fiecare rulou se taie oblic. 


Rulourile astfel obţinute se pun pe farfurie, se presară mărar şi pătrunjel verde tocat, măsline feliate.
Deasupra se stropesc cu câteva picături de suc de lime. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...