luni, 16 aprilie 2012

CRISPY DE PUI CU SOS THOUSAND ISLAND


O alternativă la crispy de pui de la fast food poate fi pieptul de pui preparat la cuptor acasă. Partea bună a acestui preparat este că acesta nu se prăjeşte în ulei. 
Pentru prepararea lui vă trebuie:
- un piept de pui 
- 1 ceapă 
- 200 ml iaurt 
- 1/2 lingură Sos Tabasco
- 1 lingură ulei de masline cu chilli 
- 1 linguriţă fulgi de ardei iute 
- 4 - 5 linguri pesmet 
- sare, piper

Intr-un bol se amestecă iaurtul, sosul, uleiul de masline şi fulgii de ardei chilli. 


 Pieptul de pui tăiat fâşii de aprox. 1,5 cm grosime se amestecă cu ceapa tăiată solzişori, sare şi piper. 
Se adaugă iaurtul şi se lasă la marinat, în frigider,  pentru 2 - 3 ore sau de seara până dimineaţa. Eu l-am lăsat de seara până dimineaţa. 



A doua zi se ia pieptul de pui, se îndepărtează ceapa şi se dă prin pesmet. Se aşează bastonaşele de pui într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se stropeşte cu ulei de măsline şi se dă la cuptorul încălzit.


După aproximativ 30 minute se întorc bastonaşele de pui şi se reintroduce tava în cuptor pentru alte 15 minute. 


Crispy sunt foarte gustoase servite alături de un sos de iaurt sau Sos Thousand Island, alături de care l-am servit şi noi. 



2 comentarii:

Carmen spunea...

Adevarat a Inviat!
Iti doresc in continuare un Paste Fericit!XOXO

Karla spunea...

Mmmm...
Ce gustos trebuie sa fie!
Karla.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...