Reţete ca aceasta am mai văzut eu pe siteurile culinare, dar nu am preparat până deunăzi când am rămas cu o porţie generoasă de amestec de carne tocată de la ciorba de perişoare. M-am gândit atunci că ar fi păcat să congelez amestecul de carne şi să nu le " înec" în sos de roşii peste nişte spaghete. Au fost bune, bune...
Ingrediente pentru perişoare:
- 200 g carne tocată amestec porc şi vită
- 1 ou
- 3 linguri orez
- 1 ceapă mică
- sare, piper, boia
Ingrediente pentru sos:
- 600 g roşii
- 5 căţei de usturoi
- 2 linguri făină
- 1 lingură zahăr
- 3 linguri ulei
- cimbru, busuioc
- 300 g spaghete
Se prepară perişoarele amestecând carnea cu ou, ceapa tocată, orezul spălat, sare şi piper. Intr- un vas se pune 1 litru de apă şi 1/2 cub Knorr de legume. Se ia cu o linguriţă din amestecul de carne şi se formează mici biluţe care se vor pune în apa care fierbe. Când sunt fierte se scot într-o strecurătoare.
Pentru sosul de roşii am spălat şi decojit roşiile ( fiind foarte coapte nu a fost nevoie să le opăresc în apă), apoi le-am tăiat cubuleţe şi le-am pus la fiert, la foc mic, într-o jumătate de cană de apă.
După aproximativ 1/2 oră am obţinut un sos dens de roşii.
Am pus spaghetele la fiert în apă cu sare.
Între timp se prepară sosul: în uleiul încins se căleşte făina, se adaugă usturoiul tocat apoi se toarnă sosul de roşii, cimbru şi busuioc. Se potriveşte de sare şi piper iar dacă este cazul se adaugă şi zahăr (pentru un sos mai dulce).
În sosul de roşii am pus perişoarele, sosul fiind prea gros am adăugat şi puţină zeamă în care am fiert perişoarele şi am lăsat la fiert 5 minute.
În farfurie se pune o porţie generoasă de spaghete care se acoperă din abundenţă cu sos de roşii şi perişoare din carne.
3 comentarii:
ffoooarte bun!
Ce frumos arata, imi place mult si prezentarea! O mancarica delicioasa si satioasa! Pupici
Multumesc mult! Va pup
Trimiteți un comentariu