Iată un preparat ardelenesc care cu siguranţă vă va încânta simţurile gustative.
Prima dată am gustat friptură de porc cu sos dulce - era de vişine, în casa, pe atunci, a viitoarei mele mame-soacre. La început am fost reticentă la astfel de mâncăruri, eu o ardeleancă get-beget, obişnuită cu fripturi "stropite" cu untura în care s-au prăjit, aşa cum le făcea bunica, dar după a doua - a treia înghiţitură am început să-mi schimb complet părerea şi chiar a ajuns să-mi placă.
O puteţi prepara pentru masa de duminică, când aveţi invitaţi şi vreţi să-i surprindeţi sau pur şi simplu când vreţi să vă răsfăţaţi cu ceva dulce-picant.
Ingrediente friptură de porc:
- 500 g pulpă de porc proaspătă
- 500 g pulpă de porc afumată
- 2 linguri untură de porc
- 1 cană vin roşu
- 1/2 cană apă
- sare
- piper
- boia
Pulpa de porc se spală, se porţionează în felii de un deget grosime şi se aşează în tavă: o felie de carne proaspătă, una afumată, una proaspătă, una afumată, etc.
Peste ele se pun condimentele, untura şi se toarnă apa şi vinul. Se acoperă tava cu o folie de aluminiu şi se dă la cuptor la foc mic. Din când în când se mai stropesc cu zeama formată în tavă.
In ultimele minute se ia folia de pe tavă, carnea se întoarce şi se mai dă la cuptor să scadă zeama şi să se rumenească friptura.
Ingrediente pentru sos:
- un borcan de 400 g merişoare sălbatice
- un cub unt (50g)
- 1 lingură ulei
- 3 linguri cu făină
- 1/2 linguriţă nucşoară
- 2oo - 300 ml de lapte
- sare
- piper
Puneţi untul şi uleiul într-o crăticioară mică, adăugaţi făina şi căliţi uşor, amestecând continuu, cu mare atenţie pentru a nu se arde făina, aceasta trebuie să rămână albă.
Se adaugă laptele, amestecând pentru a nu se forma cocoloaşe, apoi merişoarele, sare, piper şi nucşoară.
Sosul se lasă la fiert 10 - 15 minute, iar dacă este prea gros, se diluează cu lapte.
Lângă friptură am făcut un piure de cartofi cu lapte şi unt.