miercuri, 26 ianuarie 2011

PRAJITURA BUCURESTI

Reţeta acestei prăjituri am copiat-o în caiet în urmă cu ceva timp (atunci nu aveam blogul culinar), fiind atrasă de aspectul delicios, şi cunoscând prăjitura din cofetării mi-am propus să o prepar şi eu. De atunci au trecut câţiva ani, abia acum venindu-i rândul. Am făcut mici modificări faţă de reţeta publicată de Sella.
Ingrediente pentru blat:

- 4 ouă
- 250 g zahăr tos
- 8 linguri de apă caldă
- 50 g nucă măcinată

- 2 linguri de cacao
- 170 g făină
- 1 linguriţă rasă praf de copt

Ingrediente pentru cremă:
- 200 g unt
- 200 g zahăr pudră
- 1 ou
- 1 lingură de făină rasă
- 100 ml lapte
- 2 linguriţe ness
Ingrediente pentru glazură:
- 150 g zahăr
- 3 linguri apă
- 2 linguri cacao
- 50 g unt
Pentru blat se bat albuşurile spumă tare, adăugându - se câte o lingură de apă caldă. Se adaugă 100 g zahăr şi se mai bat 1 - 2 minute. Gălbenuşurile se mixează cu 150 g zahăr şi 4 linguri de apă caldă adăugate rând pe rând. Cînd gălbenuşurile s-au făcut cremoase ca o maioneză se adaugă în fir subţire la albuşuri.

În compoziţia de ouă se adaugă făina amestecată cu cacaoa, praful de copt şi nuca măcinată. Se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor pentru 20 - 25 minute. După răcire se taie în două şi se însiropează blaturile cu sirop preparat din 50 ml apă şi 100 g zahăr fiert şi apoi răcit.

Acum preparăm crema: se pune pe foc, într-o crăticioară, oul ,făina şi laptele amestecînd continuu pentru a nu se prinde şi a nu se face cocoloaşe.

Cînd crema s-a îngroşat se adaugă nessul, amestecând până ce se dizolvă, moment în care se ia de pe foc şi se pune la rece pentru câteva ore.

Untul se freacă spumă cu 200 g zahăr pudră; se adaugă crema de ou răcită şi se mixează


până se omogenizează bine.



Cu această cremă se umple prăjitura tăiată în două, având grijă să lăsăm câteva linguri de cremă pentru a unge prăjitura şi deasupra.


Am pus prăjitura la rece pentru a se răci foarte tare crema, peste aceasta urmând a pune glazura uşor călduţă.
Pentru glazură am pus la fiert zahărul, apa, cacaoa şi untul. Am dat un clocot şi am pus-o apoi la rece.

Am întins cu un cuţit glazura de ciocolată peste care am presărat puţină nucă măcinată.

Prăjitura se dă la rece pentru cel puţin o oră.


Un deliciu!

14 comentarii:

Liana10 spunea...

Tare bine arata si mie imi place tare mult!

Bucatar Maniac spunea...

Arata bine de tot! :)

Unknown spunea...

Ce bine arata! Ne inviti la o bucatica:D?

felis spunea...

Eu imi amintesc altfel prajitura Bucuresti din cofetarii..., dar si asta tare bine arata!!... Delicios...

adriana gherman spunea...

Mersi Liana!

adriana gherman spunea...

Mulţumesc de aprecieri Bucătar Maniac!

adriana gherman spunea...

Iulia, vă invit cu drag.

adriana gherman spunea...

Am spus la începutul postării că reţeta este puţin modificată...dar te asigur că este la fel de delicioasă Felis, deşi nici în cofetării nu se prepară după aceeaşi reţetă.

cetatean spunea...

ce bine arata :|

Unknown spunea...

Am făcut prajitura şi mia ieşit foarte bună.Am avut invitaţi şi lor lea plăcut aproape la toţi alţii au spus că e prea dulce.

adriana gherman spunea...

Lucia ma bucur ca v-a placut prajitura. Noua ne plac prajiturile dulci. Celor care nu vor prajiturile prea dulci le dăm numai câte o felie, noi ceilalţi mâncăm mai multe !Sic!!

Anca spunea...

Am să o fac si eu...

Anca spunea...

Am să o fac si eu...

adriana gherman spunea...

Spor

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...