marți, 19 ianuarie 2016

CROCHETE DE VINETE


Dacă aţi fost hărnicuţe şi v-aţi aprovizionat congelatorul cu vinete coapte, dar v-aţi săturat de veşnica salată de vinete, puteţi încerca aceste delicioase crochete. Dacă nu aveţi la congelator, nu-i nici o problemă, vinete se găsesc şi în acest sezon în supermarketuri. 


Ingrediente:
- 2 vinete mari coapte, curăţate şi tocate
- 1 felie de pâine înmuiată, stoarsă bine
- 1 cartof mic fiert, făcut piure
- 100 g pesmet + 150 g 
- 50 g caşcaval
- 20 g parmezan ras
- 2 ouă
- 1 legătură mică de pătrunjel verde
- 2 căţei de usturoi, tocat fin
- sare, piper

Într-un bol mare se pun vinetele tocate cu 100 g pesmet şi restul ingredientelor. Se omogenizează bine


Se formează crochete în formă cilindrică sau chifteluţe plate (cum vă este mai uşor). Se dau prin pesmet şi se prăjesc în ulei, întorcându-le până se rumenesc pe fiecare parte. 



Sunt foarte bune calde, alături  de cartofi prăjiţi şi nelipsitul sos grecesc "Tzatziki". 
Noi le - am servit la cină, alături de rucola şi roşii cherry stropite cu ulei de măsline şi puţină zeamă de lămâie. 


Poftă bună!

3 comentarii:

Unknown spunea...

Salivez! Abia aștept să le încerc.. arată în mare fel!

Adina spunea...

O sa fac si eu !
Multumesc de idee !

adriana gherman spunea...

Mersi! Spor la treabă fetelor!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...